Literatura, Unduind în nelinişti, Gheorghe Aprtroae Sibiu

2.UNDUIND ÎN NELINIŞTI

Din troienele mari ale Moişii,
îţi înfloreai nival
cugetul pentru Galanthus
şi Scylla în tot
cuprinsul luncilor tremolite,
acolo unde îţi desflorau, în balsam
şi-n realgar, mai târziu, liliecii…
Curtai izvoarele, unduind
nelinişti selene şi mările stelare,
pe văile lungi,la Suseni, în topirea
zăpezilor mari şi, atunci,
urlai cu ele la răstoace!…
Îţi colorai cu florile materne,
culese din grădina casei,
irişii azurii şi crisoberilele roze…
de ne-uitare, cu inocente priviri
muşcai din stelele eritrine
înfipte în glastra cu Pelargonium –
iar în jocul plecărilor rustice,
fragii, în cercurile zilei, rozii,
tot mai extinse de vescitate,
tăpşanele de raze, în unduiri…
respirai adânc eternul fluid,
în rugi hiperbolice, din mănăstiri…
dintr-o poveste: Marele Cu-vânt
în sângele tău era coborât:
astru, alt astru albastru de adevăr,
cărunţit, în ale tale ne-linişti,
mustind în existenţa vidă , eterul!…
Într-un alt iulie, tot tu,
din veşnicia ne-începutului
scrii, constelară, începutului,
insidioasă, zodia, pe o lespede
cu numele de fecioară….