vineri, 26 februarie 2010
marți, 23 februarie 2010
Articole ştiinţifice : Resursele biotehnologice..., dr. ing. Gheorghe Apetroae
RESURSELE BIOTEHNOLOGICE ŞI IMPLEMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE INGINERIE GENETICĂ, MIJLOACE ŞI OBIECTIVE MODERNE DE REALIZARE A RENTABILITĂŢII PRODUCŢIEI VEGETALE ŞI ZOOTEHNICE
In ipoteza unor aporturi tot mai restrictive de resurse funciare, materiale şi financiare în agricultură şi solicitări sporite de produse agro-alimentare şi agro-industriale pe piaţa românească şi mondială, numai utilizarea pe o scară largă în producţia vegetală şi animală a biotehnologilor şi a tehnologiilor de inginerie genetică moderne poate soluţiona, în limitele conservării echilibrelor agroecosistemice, dezideratele unei agriculturi cu valenţe de performanţă şi competitivitate. Prin valorificarea acestor resurse se pot crea posibilităţi reale de creştere nelimitată a potenţialelor de producţie vegetal- agricole, forestiere şi zootehnice , şi aceasta în condiţiile unei menţineri şi chiar reduceri de resurse energetice convenţionale în agricultură şi silvicultură.. O stabilitate sau creştere cantitativă a recoltelor, o realizare şi depăşire a parametrilor calitativi ai acestora pot constitui o poblematică agrară de fond ce se poate soluţiona numai prin cercetări în taxonomia genetică, prin utilizarea biotehnologiilor intensive şi acţionarea ştiinţifică în imperiul variabilităţii genetice a speciilor vegetale şi animale şi aceasta în sarcina cercetării agro-silvice moderne, dar şi a compartimentelor administrativ-guvernamentale şi tehnice de producţie implicate în implementarea cercetărilor ştiinţifice din acest domeniu.
Se impune, dar , a se acţiona conceptual şi concret în cadrul agroecosistemelor, în protejarea solului şi a întregului mediu înconjurător, manipulând cu exactitate variabilitatea interrelaţională a factorilor naturali şi sociali- antropici, factori care se pot amenda şi lega strâns de tipologiile vegetale şi zootehnice create genetic ,de acele tehnologii intensive şi biotehnologii generatoare de condiţii optime de creştere şi dezvoltare a plantelor de cultură şi speciilor zootehnice, de exploatare maximă a condiţiilor de favorabilitate naturală a ecosistemelor reclamate , desigur, de exigenţele genetice ale speciilor... Dar crearea unor condiţii favorabile creşterii şi dezvoltării plantelor cultivate, după cum se ştie, inclusiv prin restructurarea optimă a destinaţiilor şi a folosinţelor funciare şi zonarea producţiei le putem realiza strategic ameliorartiv numai prin anihilarea cuantificată a deficitelor monofactoriale şi polifactoriale ecologice, biologice, economice şi social-antropice din agroecosistem. De aceea în practica noilor tehnologii intensive şi în biotehnologii, graţie extinderii cercetărilor de inginerie genetică, pe lîngă asigurarea la optim a componentelor ecologice şi social-antropice ,cercetarea ştiinţifică a creat posibilitatea utilizării cu succes , prin translocarea de gene, a liniilor transgenice la plantele de cultură şi a selecţiilor de linii transgenice la păsări şi animale de producţie. Aceşti produşi transgenici sunt obţinuţi, după cum se ştie, sub control genetic, prin realizarea de culturi de celule şi de ţesuturi “în vitro”, cu rezultate economice remarcabile. În prezent, cercetarea agricolă mondială şi, cu începuturi promiţătoare, cea românească, se află în stadiile avansate ale creierii de noi genotipuri cu însuşiri biologice superioare. Noile genotipuri sunt rezultatul translocărilor de gene, prin fuzionarea de protoplaşti sau blastomeri cu introducerea de ADN din diferite celule aparţinând unor entităţi biologice genetic calitative, de interes în obţinerea de plante şi animale cu însuşiri biologice şi productive valoroase, libere de patogeni. În praxisul biotehnologic sunt normate ştiinţific asigurarea creşterii gradientice a eficienţei economice în exploatarea acestor produşi transgenici, şi menţinerea echilibrelor bioecopedoclimatice în agroecosistemele polifuncţionale, cu influenţe pozitive asupra genovariaţiei agro-fitocenozelor şi zoocenozelor. După cum relevam anterior, se impune un control permanent asupra noilor însuşiri genetice ale genofondului transgenic. Dacă vom lua în calcul numai cazul speciilor vegetale, aplicarea neconformă a acestor biotehnologii, spre deosebire de tehnologiile convenţionale, exemplificând aici utilizarea în tehnologii a erbicidelor, dacă nu se reuşesc linii transgenice de soiuri şi hibrizi rezistenţi la substanţele active utilizate-(cazul glufosinatului de amoniu, rezolvat totuşi prin crearea liniilor rezistente Liberti), atunci , în cazul unor supradozări se produce fitotoxicitatea speciilor cultivate, urmare a blocării fotosintezei şi mecanismelor de reglaj celular cu antrenarea de modificări genetice mutagene în celulele germinale şi somatice şi de aici se poate distruge agrobioflora. Urmările pot fi diminuarea, până la minim , a producţiei.. Acelaşi aspect poate fi reiterat şi în cazul supradozării unor pesticide de tratament, a fertilizanţilor şi biostimulatorilor. Implicaţiile ecologice ale utilizării haotice a modificărilor genetice , blocarea biosintezei şi a mecanismelor de reglaj celular în procesele biochimice transgenice pot determina impacturi ecologice catastrofale şi de aceea cercetările “în vitro” şi aplicaţiile “în vivo” constituie obiectul unei cercetări ştiinţifice precis monitorizate, bazate pe cunoaşterea factorilor biogeochimici naturali, biologici, ecologici , tehnologici şi social –economici optimi şi în deficit şi aceasta pentru a putea interveni în cadrul fiecărei unităţi ecologice omogene cu aportul de factori exogeni în optim biologic şi ecologic, necesari realizării condiţiilor optime de bioproducţie. Se impune aici o cartare staţională a fitocenozelor, o organizare teritorială a bioproducţiei pe exploataţii agricole, zootehnice şi forestiere, pe culturi , asolamente şi teritorii ecologic omogene şi o evidenţă parcelară cadastrală a calităţii solurilor. Intervenţia de echilibru ecologic se realizează prin acele inputuri care pot asigura , în condiţiile unor tehnologii şi biotehnologii de performanţă un echilibru ecosistemic şi producţii agricole performante calitativ şi cantitativ. Revenind la ceea ce ne-am propus, se impune o abordare sistemică a producţiei agricole, o îmbinare modernă a sistemului proprietăţii cu cel tehnologic - managerial, delimitarea unităţilor eco-pedo-hidrologice , ameliorarea şi evaluarea economică a terenurilor, realizarea selecţiilor clonale şi implementarea tehnicilor de inginerie genetică , complementate prioritar de crearea structurilor agrare noi funcţionale, integratoare. Rolul major, îl va avea aici redimensionarea optimă a exploataţiilor agricole în complexul integrator al producţiei, procesării şi comercializării element structural-managerial ce se constituie ca factor modern de dezvoltare a producţiei agricole. De asemenea, prioritare agriculturii biotehnologice, rămân reamenajarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului, specializarea zonală a producţiei vegetale şi zootehnice, introducerea pe scară largă în procesele de producţie a tehnicilor de exploatare electronică (NAVSTAR-GPS, GLONASS, EGNOS, EGNOS- generaţia GNSS-2 ), specializarea forţei de muncă , dotarea tehnică modernă a exploataţiilor, organizarea şi managementul modern. Toţi aceşti factori de producţie, la un loc cu factorii relevaţi în primul strat al problematicii agrare ,pot asigura în optim, organicitatea sinergică funcţională a componentelor matricei ansamblului agro-silvo-zootehic complex , compatibilitatea şi competitivitatea tehnico- economică a agriculturii şi silviculturii, cu rezultate economice pozitive , performante, inestimabile pentru agricultura şi economia naţionale.
În acelaşi timp trebuie ţinut imperios seama de faptul că dacă cercetarea ştiinţifică fundamentală a obţinut şi continuă să obţină o serie de rezultate remarcabile , cu toate limitările bazei materiale din acest domeniu, aceste rezultate nu pot fi implementate cu succes în praxisul bioproducţiei , dacă nu sunt susţinute financiar de programe guvernamentale viabile, dacă nu este creată o minimă bază materială. Desigur aceste obiective strategice agro-silvice se pot atinge numai prin politicile statului de sprijinire şi subvenţionare a agriculturii şi prin forme organizatorice convenabile , condiţii de implementare cu succes a tehnologiilor intensive şi a biotehnologiilor, propuse ca normative pe segmnentele producţiei vegetale şi zootehnice .
Membru fondator al Corpului Agronomic Român şi vicepreşedinte al Societăţii Inginerilor Agronomi din România,
Ing. doctor GHEORGHE APETROAE
In ipoteza unor aporturi tot mai restrictive de resurse funciare, materiale şi financiare în agricultură şi solicitări sporite de produse agro-alimentare şi agro-industriale pe piaţa românească şi mondială, numai utilizarea pe o scară largă în producţia vegetală şi animală a biotehnologilor şi a tehnologiilor de inginerie genetică moderne poate soluţiona, în limitele conservării echilibrelor agroecosistemice, dezideratele unei agriculturi cu valenţe de performanţă şi competitivitate. Prin valorificarea acestor resurse se pot crea posibilităţi reale de creştere nelimitată a potenţialelor de producţie vegetal- agricole, forestiere şi zootehnice , şi aceasta în condiţiile unei menţineri şi chiar reduceri de resurse energetice convenţionale în agricultură şi silvicultură.. O stabilitate sau creştere cantitativă a recoltelor, o realizare şi depăşire a parametrilor calitativi ai acestora pot constitui o poblematică agrară de fond ce se poate soluţiona numai prin cercetări în taxonomia genetică, prin utilizarea biotehnologiilor intensive şi acţionarea ştiinţifică în imperiul variabilităţii genetice a speciilor vegetale şi animale şi aceasta în sarcina cercetării agro-silvice moderne, dar şi a compartimentelor administrativ-guvernamentale şi tehnice de producţie implicate în implementarea cercetărilor ştiinţifice din acest domeniu.
Se impune, dar , a se acţiona conceptual şi concret în cadrul agroecosistemelor, în protejarea solului şi a întregului mediu înconjurător, manipulând cu exactitate variabilitatea interrelaţională a factorilor naturali şi sociali- antropici, factori care se pot amenda şi lega strâns de tipologiile vegetale şi zootehnice create genetic ,de acele tehnologii intensive şi biotehnologii generatoare de condiţii optime de creştere şi dezvoltare a plantelor de cultură şi speciilor zootehnice, de exploatare maximă a condiţiilor de favorabilitate naturală a ecosistemelor reclamate , desigur, de exigenţele genetice ale speciilor... Dar crearea unor condiţii favorabile creşterii şi dezvoltării plantelor cultivate, după cum se ştie, inclusiv prin restructurarea optimă a destinaţiilor şi a folosinţelor funciare şi zonarea producţiei le putem realiza strategic ameliorartiv numai prin anihilarea cuantificată a deficitelor monofactoriale şi polifactoriale ecologice, biologice, economice şi social-antropice din agroecosistem. De aceea în practica noilor tehnologii intensive şi în biotehnologii, graţie extinderii cercetărilor de inginerie genetică, pe lîngă asigurarea la optim a componentelor ecologice şi social-antropice ,cercetarea ştiinţifică a creat posibilitatea utilizării cu succes , prin translocarea de gene, a liniilor transgenice la plantele de cultură şi a selecţiilor de linii transgenice la păsări şi animale de producţie. Aceşti produşi transgenici sunt obţinuţi, după cum se ştie, sub control genetic, prin realizarea de culturi de celule şi de ţesuturi “în vitro”, cu rezultate economice remarcabile. În prezent, cercetarea agricolă mondială şi, cu începuturi promiţătoare, cea românească, se află în stadiile avansate ale creierii de noi genotipuri cu însuşiri biologice superioare. Noile genotipuri sunt rezultatul translocărilor de gene, prin fuzionarea de protoplaşti sau blastomeri cu introducerea de ADN din diferite celule aparţinând unor entităţi biologice genetic calitative, de interes în obţinerea de plante şi animale cu însuşiri biologice şi productive valoroase, libere de patogeni. În praxisul biotehnologic sunt normate ştiinţific asigurarea creşterii gradientice a eficienţei economice în exploatarea acestor produşi transgenici, şi menţinerea echilibrelor bioecopedoclimatice în agroecosistemele polifuncţionale, cu influenţe pozitive asupra genovariaţiei agro-fitocenozelor şi zoocenozelor. După cum relevam anterior, se impune un control permanent asupra noilor însuşiri genetice ale genofondului transgenic. Dacă vom lua în calcul numai cazul speciilor vegetale, aplicarea neconformă a acestor biotehnologii, spre deosebire de tehnologiile convenţionale, exemplificând aici utilizarea în tehnologii a erbicidelor, dacă nu se reuşesc linii transgenice de soiuri şi hibrizi rezistenţi la substanţele active utilizate-(cazul glufosinatului de amoniu, rezolvat totuşi prin crearea liniilor rezistente Liberti), atunci , în cazul unor supradozări se produce fitotoxicitatea speciilor cultivate, urmare a blocării fotosintezei şi mecanismelor de reglaj celular cu antrenarea de modificări genetice mutagene în celulele germinale şi somatice şi de aici se poate distruge agrobioflora. Urmările pot fi diminuarea, până la minim , a producţiei.. Acelaşi aspect poate fi reiterat şi în cazul supradozării unor pesticide de tratament, a fertilizanţilor şi biostimulatorilor. Implicaţiile ecologice ale utilizării haotice a modificărilor genetice , blocarea biosintezei şi a mecanismelor de reglaj celular în procesele biochimice transgenice pot determina impacturi ecologice catastrofale şi de aceea cercetările “în vitro” şi aplicaţiile “în vivo” constituie obiectul unei cercetări ştiinţifice precis monitorizate, bazate pe cunoaşterea factorilor biogeochimici naturali, biologici, ecologici , tehnologici şi social –economici optimi şi în deficit şi aceasta pentru a putea interveni în cadrul fiecărei unităţi ecologice omogene cu aportul de factori exogeni în optim biologic şi ecologic, necesari realizării condiţiilor optime de bioproducţie. Se impune aici o cartare staţională a fitocenozelor, o organizare teritorială a bioproducţiei pe exploataţii agricole, zootehnice şi forestiere, pe culturi , asolamente şi teritorii ecologic omogene şi o evidenţă parcelară cadastrală a calităţii solurilor. Intervenţia de echilibru ecologic se realizează prin acele inputuri care pot asigura , în condiţiile unor tehnologii şi biotehnologii de performanţă un echilibru ecosistemic şi producţii agricole performante calitativ şi cantitativ. Revenind la ceea ce ne-am propus, se impune o abordare sistemică a producţiei agricole, o îmbinare modernă a sistemului proprietăţii cu cel tehnologic - managerial, delimitarea unităţilor eco-pedo-hidrologice , ameliorarea şi evaluarea economică a terenurilor, realizarea selecţiilor clonale şi implementarea tehnicilor de inginerie genetică , complementate prioritar de crearea structurilor agrare noi funcţionale, integratoare. Rolul major, îl va avea aici redimensionarea optimă a exploataţiilor agricole în complexul integrator al producţiei, procesării şi comercializării element structural-managerial ce se constituie ca factor modern de dezvoltare a producţiei agricole. De asemenea, prioritare agriculturii biotehnologice, rămân reamenajarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului, specializarea zonală a producţiei vegetale şi zootehnice, introducerea pe scară largă în procesele de producţie a tehnicilor de exploatare electronică (NAVSTAR-GPS, GLONASS, EGNOS, EGNOS- generaţia GNSS-2 ), specializarea forţei de muncă , dotarea tehnică modernă a exploataţiilor, organizarea şi managementul modern. Toţi aceşti factori de producţie, la un loc cu factorii relevaţi în primul strat al problematicii agrare ,pot asigura în optim, organicitatea sinergică funcţională a componentelor matricei ansamblului agro-silvo-zootehic complex , compatibilitatea şi competitivitatea tehnico- economică a agriculturii şi silviculturii, cu rezultate economice pozitive , performante, inestimabile pentru agricultura şi economia naţionale.
În acelaşi timp trebuie ţinut imperios seama de faptul că dacă cercetarea ştiinţifică fundamentală a obţinut şi continuă să obţină o serie de rezultate remarcabile , cu toate limitările bazei materiale din acest domeniu, aceste rezultate nu pot fi implementate cu succes în praxisul bioproducţiei , dacă nu sunt susţinute financiar de programe guvernamentale viabile, dacă nu este creată o minimă bază materială. Desigur aceste obiective strategice agro-silvice se pot atinge numai prin politicile statului de sprijinire şi subvenţionare a agriculturii şi prin forme organizatorice convenabile , condiţii de implementare cu succes a tehnologiilor intensive şi a biotehnologiilor, propuse ca normative pe segmnentele producţiei vegetale şi zootehnice .
Membru fondator al Corpului Agronomic Român şi vicepreşedinte al Societăţii Inginerilor Agronomi din România,
Ing. doctor GHEORGHE APETROAE
luni, 22 februarie 2010
EPISTEMOLOGIE PRATOLOGICĂ, 2010, DR. ING. G.APETROAE
EPISTEMOLOGIE PRATOLOGICĂ, 2010,
DR. ING. GHEORGHE APETROAE
DR. ING. GHEORGHE APETROAE
1. CONSIDERAŢII GENERALE
Prospectarea resurselor bioenergetice şi a posibilităţilor de valorificare maximă constituie preocuparea principală a cercetării de specialitate şi a praxisului actual. Demersul acestor studii şi al abordărilor tehnologice este cel a asigurării alimentaţiei umane în dinamica societăţilor civilizate, în biunivocitatea echilibrului bionomic om – mediu.
La asigurarea producţiei vegetale, ca sursă bioenergetică în alimentaţia animalelor, o contribuţie de bază îşi aduce pajiştile permanente. Acestea ocupă 18% din suprafaţa terestră a globului (după Production Yearbook – FAD vol. 18 – Roma, 1964, citat de Anghel Gheorghe şi colectivul, 1967, Morusca, 1982).
Suprafaţa totală ocupată de pajişti permanente totalizează, pe ţară, 4,7 milioane, respectiv 32 % din fondul funciar agricol şi 20 % din suprafaţa totală a ţării. Din această suprafaţă 1.448.300 ha sunt exploatate ca fâneţe iar 3.256.900 ha sunt exploatate ca păşuni (Teaci, 1980 citat de Gheorghiţă Radu, 1999).
Pajiştile permanente , deşi ocupă o pondere însemnată în fondul funciar agricol al ţării, continuă să participe cu o cotă redusă în balanţa furajeră (42 % din cantitatea totală furajelor de volum), producţia acestora situându-se în jurul mediei de 7 tone de masă verde pe hectar. În spaţiul montan, cu pondere însemnată în arealul de cercetare, furajele de volum provin în exclusivitate de pe terenurile ocupate de pajişti. În acelaşi spaţiu se constată o reducere a efectivelor de bovine şi ovine, şi, în consecinţă o reducere a încărcăturii de animale, exprimată în U.V.M. la unitatea de suprafaţă, fapt prin care atât păşunile cât şi fâneţele, faţă de potenţialul productiv al acestora rămân într-o proporţie de 50-60 % nevalorificate şi neîntreţinute, într-o continuă degradare a solului şi vegetaţiei.
Pentru valorificarea potenţialului de producţie al pajiştilor naturale – prin aplicarea măsurilor de îmbunătăţire şi de exploatare economică – se impune cunoaşterea aprofundată a vegetaţiei şi a factorilor de degradare naturală şi antropică, limitativi producţiei acestora.
În acest ansamblu organic, motor al acţiunilor de sporire a producţiei şi de îmbunătăţire a calităţii producţiei pajiştilor se doreşte a se înscrie şi studiul vegetaţiei de pajişti permanente din bazinul hidrografic Cibin, arealul geobotanic Valea Tilişcuţei – Dealul Căţănaş – Valea Cernavodă – Valea Orlatului şi culmile muntoase Fântânele – Scoruşeţu – Crinţ, judeţul Sibiu.
Arealul pajiştilor permanente, caracterizat ecologic şi fitocenologic prin studiul de tipologie al pajiştilor se evidenţiază prin diversitatea formelor geografice, geomorfologice şi fitoclimatice (munţi, piemonturi, dealuri, câmpii şi lunci) şi constituie un eşantion semnificativ pentru cea mai mare parte din structura pajiştilor permanente din depresiunile, dealurile şi zonele muntoase ale Transilvaniei.
Caracterizarea fitocenozelor, condiţionată staţional de influenţele directe ale diferiţilor factori ecologici prin studiul influenţei fertilizanţilor şi prin bonitarea fitocenotică se încearcă o punere a acestora în evidenţă, cu scopul stabilirii unor strategii de ameliorare a covorului vegetal, de valorificare a producţiei de S.U., superioară cantitativ şi calitativ în perspectiva sporirii efectivelor de animale în această zonă pastorală a ţării.
1.1. Direcţii şi principii majore în studiul vegetaţiei de pajişti
Covorul vegetal, cu caracteristicile sale, a devenit obiect de studiu şi cercetare la începutul secolului al XIX-lea, prin opera lui von Humboldt. Acesta a subliniat necesitatea descrierii unor comunităţi mari de plante, diferenţiate morfofiziologic, în anumite areale. Tot von Humboldt a observat primul că în evoluţia istorică definirea comunităţilor se realizează, în principal, prin descrierea lor floristică. Din această perspectivă s-au profilat cele trei direcţii clasice de cercetare a vegetaţiei, direcţii definite după Congresul botanic de la Bruxelles, 1910 : direcţia fizionomică – floristică ; direcţia genetică – istorică şi direcţia economică.
Direcţia fizionomică a dominat prima jumătate a secolului al XIX-lea. Cercetătorii în această direcţie au descris tipurile mari de vegetaţie şi le-a definit ca formaţiuni vegetale (Crisebach, 1982), fără a aprofunda studiul compoziţiei lor floristice.
Consolidarea ecologiei ca ştiinţă avea să stimuleze, în sfârşit, cercetările asupra covorului vegetal, evoluând în direcţia fito-ecologică. De această orientare sunt legate mari nume, precum von Morilaun, Warming, Rübel, Clementz ş.a. Această direcţie avea să se impună prin realizarea unei analize riguroase a interdependenţelor : condiţii de mediu – procese de constituire şi funcţionare a comunităţilor de plante. G. Arsene (1998) remarcă aici contribuţia românească, prin Bujorean (1931) aceasta constând în iniţierea primului experiment de sindinamică şi în subordonarea studiului covorului vegetal, ecologiei, în sens mai restrâns sinecologiei.
Studiile comparative asupra comunităţilor (asociaţiilor de plante), completate cu serile de studii experimentale aveau să descopere mecanismele de evoluţie a covorului vegetal dintr-o anumită regiune ecologică şi să impună, prin aceste studii şi cercetări experimentale, direcţia genetico-istorică, cu aportul său considerabil în managementul de durată al resurselor naturale-bioenergetice, configurându-se astfel, prin cercetările de tipologie pratologică şi forestieră, direcţia economică.
Cercetările asupra covorului vegetal au fost raportate unei discipline nedefinită unitar şi aceasta din cauza diferenţelor de abordare metodologică, exprimate în termeni, precum: geobotanica (Grinsebach, 1866); fitosociologia (Paczoski, 1866 şi Braun Blanquet, 1921); fitocenologia (Ramenschi, 1924).
Termenul de geobotanică s-a generalizat, acesta având obiectul de studiu mai larg decât fitosociologia sau fitocenologia.
Mueller, Dambois et Ellemberg, 1974, citaţi de G. Arsene, 1998, au elaborat o schemă a ramurilor geobotanicii, care merită a fi reţinută şi redată in continuare:
Geobotanica are ca ramuri :
- geobotanica floristică (idiobiologică), (sin. Saxon: fitogeografie);
- geobotanica sociologică / cenologică (sociologia plantelor, fitocenologie, fitosociologie);
- geobotanica ecologică, cu subramurile:- antoecologică (asim. cu ecofiziologia
plantelor)
- demoecologica (sin. genecologie vegetală)
- sinecologică.
1.2. Istoricul cercetărilor geobotanice, tipologice şi pratotehnice. Principalele şcoli fitocenotice.
Considerate după principiile fundamentale, în concepţia asupra asociaţiei vegetale şi a sistemului de clasificare, se disting mai multe şcoli geobotanice. Se prezintă caracteristicile principalelor şcoli geobotanice: 1.Şcoala franco-elveţiană; 2.Şcoala fino-scandinavă; 3.Şcoala anglo-americană; 4.Şcoala rusă, ca principale şcoli şi orientări fitocenologice.
Şcoala fitosociologică central-europeană (morfologică-floristică, sigmatistă), de la Zurich-Monpellier, a lui Flahault şi Braun-Blanquet, franco-elveţiană.
Concepţia acestei şcoli asupra asociaţiei vegetale s-a conturat încă de la Congresul botanic de la Bruxelles (1910), având ca fondator pe C.Flahault (Franţa) şi C.Schröter (Elveţia), iar mai târziu, continuatori pe H. Brockmann-Jerosch, E.Rübel, J.Braun Blanquet, Tüxen, Domin, Powlowski, Söo, Ellemberg, Borza,...).
Congresul de la Bruxelles a definitivat concepţia şi conţinutul asupra celor două unităţi vegetale fundamentale, “Asociaţia“şi“Formaţia“, distincte prin fizionomia, structura, ecologia şi istoria dezvoltării lor. În rezoluţia finală congresul a definit:
“Asociaţia este o grupare de plante cu o anumită compoziţie floristică, prezentând o fizionomie uniformă şi care creşte în condiţii staţionale uniforme“.
„Formaţia“ a fost definită de J. Braun-Blanquet şi Furrer, în anul 1913, astfel: „Se poate considera «formaţia» orice vegetaţie ca expresie actuală a unor anumite condiţii de viaţă, independent de compoziţia floristică. O formaţie este alcătuită din asociaţii diferite în compoziţia lor floristică, dar care corespund condiţiilor staţionale asemănătoare şi îmbracă forme de vegetaţie asemănătoare (analoge)“.
Sistemul vegetaţiei globului a fost perfecţionat şi completat de Rübel, folosind unităţile: tip de vegetaţie, clasă, formaţie, sistem larg folosit de geobotaniştii Europei. În 1933, Rübel propune pentru clasificarea vegetaţiei din Elveţia o nouă schemă de clasificare, folosind mai multe unităţi floristice: tip de vegetaţie, clasă, ordin, alianţă, asociaţie, influenţat fiind de sistemul lui Braun-Blanquet în care unităţile superioare corespund unor trepte de integrare, respectiv de generalizare în realizarea unei ierarhii naturale bazate pe afinităţi floristice şi ecologice.
Rübel şi colaboratorii disting asociaţia după criterii de dominanţă, iar unităţile superioare (alianţă, ordin, clasă, tip de vegetaţie) după fizionomia şi combinaţia floristică.
Braun-Blanquet, în tratatul Pflanzensociologie (1928-1951), îşi expune concepţia de bază asupra obiectivelor geobotanice, denumite de el fitosociologie, şi asupra unităţii sintaxonomice din covorul vegetal: asociaţia vegetală, preconizând un studiu complex al vegetaţiei şi al asociaţiilor componente sub raportul structural floristic, ecologic, dinamic, corologic şi sistematic.
Braun Blanquet a adaptat definiţia asociaţiei propusă la Congresul geobotanic de la Bruxelles, 1910, completând-o doar cu “şi posedând una sau mai multe specii caracteristice” (1913). El a propus ca asociaţiile să fie distinse după anumite specii “fidele” de anumite “specii caracteristice” şi a distins grade de fidelitate-fidelitate floristică şi ecologică a speciilor pentru asociaţii, elaborând, în acelaşi timp, ”teoria fidelităţii”, deosebind:
A. Specii caracteristice-fidele.
A.1.Fidele exclusive-cu fidelitate de gradul 5, specii care cresc exclusiv sau aproape exclusiv într-o singură asociaţie (nota 5).
A.2.Fidele-elective-cu fidelitate de gradul 4, specii care cresc numai într-o anumită asociaţie, dar în număr mai mic se pot găsi şi în alte asociaţi (nota 4).
A.3.Fidele-preferenţiale, cu fidelitate de gradul 3, specii care cresc de preferinţă într-o asociaţie, putând fi şi în altele în număr mai restrâns (nota 3).
B. Specii însoţitoare.
B.1.Fidelitate slabă, de gradul II, specii care cresc în orice asociaţie, în număr variabil, până la dominanţă.
C. Specii întâmplătoare.
C.1.Accidentale, străine, cu gradul de fidelitate 1, specii rare, care întâmplător au nimerit în asociaţia respectivă, fie din cauze accidentale, fie că sunt rămase ca relicte dintr-o asociaţie dispărută.
Braun Blanquet clasifică asociaţiile în unităţi superioare pe principiul fidelităţii speciilor şi al progresiei sociologice a asociaţiilor, denumit de autor “sistem biologic”. Pentru promovarea termenilor unităţilor taxonomice superioare, Braun Blanquet s-a inspirat din taxonomia vegetală, folosind noţiunea de “alianţă”(egală cu genul) ”ordin” şi “clasă”, fiecare având un număr de specii caracteristice proprii, în cadrul unui sistem sintaxonomic coerent.
În fitocenologie, istoria formării florei diferă de cea a fitocenozelor şi se oglindeşte în compoziţia floristică actuală, iar apariţia, structura şi dinamica fitocenozelor sunt determinate de condiţiile ecologice existente actuale. Fitocenozele au apărut şi apar şi astăzi în locul grupărilor vechi prin succesiune, de aceea compoziţia lor floristică este adesea alcătuită din resturi de specii din fitocenozele precedente şi din imigrante noi. Braun Blanquet (1964) menţiona ca obiective de bază ale preocupărilor fitosociologie : 1. studiul structurii floristice şi morfologice al asociaţiilor şi clasificarea lor (fitosociologia structurală şi taxonomică); 2. studiul genezei şi asociaţiilor vegetale (sindinamica); 3. studiul factorilor staţionali (de biotop) care determină asociaţia (sinecologia); 4. studiul răspândirii asociaţiilor (sinchorologia).
Speciile abundente (abundenţă) şi dominante (dominanţă) joacă rolul principal în edificarea şi structura fitocenozelor, atât prin acumularea masei organice, cât şi prin schimbarea însăşi a mediului ambiant. După cum au arătat Nordhagen (1924), Du Rietz 1931), Ellenberg (1925) şi Şennikov (1958), prezenţa speciilor caracteristice, în sensul Braun-Blanquet, depinde în primul rând de vârsta asociaţiei, de starea vegetaţiei, de sezonul înregistrării etc., cât şi de numărul releveelor efectuate pe teren.
Gehu (1986), citat de G. Arsene, analizând stadiul fitosociologiei contemporane, dezvoltată prin şcoala central-europeană, o prezintă alcătuită din trei ramuri distincte, respectiv trei niveluri de analiză a bioflorei, adică:
a) fitosociologia clasică (sigmatistă), care defineşte, într-o primă analiză, comunităţile vegetale (sintaxonii) şi ecologia lor (sinecologia).
b) sinfitosociologia (fitosociologia serială), care, la o generalizare, studiază din punct de vedere spaţial ansamblurile de grupări vegetale legate dinamic în interiorul seriilor de vegetaţie – unităţile taxonomice superioare din ierarhie (sinasociaţii sau sigmetum).
c) geosimfitosociologia (fitosociologia peisageră sau catenală), analizează, în al treilea nivel, fenomenele dintre serii în interiorul unităţilor fitogeografice ale peisajului (geoserii sau geosigmetum), sau ale complexelor lor (macrogeoserii).
Metoda de cercetare, de analiză a fitocenozelor (indivizilor de asociaţie) potrivit teoriei şcolii fitosociologice clasice (sigmatiste), este cunoscută şi valorificată în ţara noastră sub numele de metoda de cercetare geobotanică, metodă care constă în efectuarea de relevee şi prelucrarea datelor. În cadrul metodei geobotanice releveul fitocenologic este conceput ca un ansamblu de măsurători şi observaţii referitoare la vegetaţie şi staţiune efectuate asupra unui eşantion de fitocenoză considerat reprezentativ. Aria suprafeţei de probă (eşantionului de fitocenoză) variază în cazul pajiştilor de la câţiva metrii pătraţi (cazul pajiştilor încheiate şi omogene din punct de vedere fitocenotic) la câteva sute de metri pătraţi (cazul pajiştilor heterogene neîncheiate).
Metoda prevede ca datele de releveu să fie trecute în fişa de vegetaţie, care cuprinde, în principal, inventarul speciilor, prezenţa populaţiilor din fiecare specie fiind apreciată prin note pe scara 1...5 sau 1...10 sau procentual, printr-un parametru numit abundenţă-dominanţă (acoperire).
Datele din fişele fitocenologice se reunesc în tabelul (sintetic) brut care urmează a fi prelucrat prin remanieri succesive-eliminări eventuale de specii (linii) sau relevee (coloane), pentru constituirea tabelelor de asociaţie şi evidenţierea grupelor de specii (grupe ecologice).
Şcoala fino-scandinavă (suedeză) sau şcoala din Upsala
Activitatea de cercetare geobotanică a acestei şcoli se declanşează o dată cu lucrările fitogeografului L. Von Post (1851) care foloseşte pentru prima dată în cercetările sale metoda suprafeţelor de probă.
Mai târziu Nor Lin (1871), R. Hult (1881) şi R. Sernander (1892) studiază vegetaţia după formaţiile componente şi clarifică aspectele acestora: fizionomice, ecologice, fenologice. Ei pun, astfel, bazele teoretice ale Şcolii geobotanice nordice, cu centrul în oraşul Upsala, dezvoltate de continuatorii şcolii: Du Rietz, Th. Fries, H .Oswald, T. Tangwal etc.
Şcoala geobotanică suedeză se bazează pe principiul floristic al “constanţei” speciilor. Asociaţia este concepută concret, după criteriul dominanţei şi al speciilor constante afirmate de însăşi natura vegetaţiei din ţările fino-scandinave, unde criteriul dominanţei s-a impus de la început.
Du Rietz, în lucrarea metodologică ”Zur methodologischen Grundlage der modernen Pflanzensoziologie”(1921) defineşte asociaţia vegetală ca fiind un complex de specii combinate ce se repetă des în natură şi care au un nucleu de specii constante. Sistemul cenotaxonomic propus de Du Rietz (1930) şi relevat la noi de Borza şi Boşcaiu, în 1965, cuprinde: sociaţia – consociaţia – asociaţia – alianţa – subformaţia - formaţia principală - panformaţia. În acest sistem, asociaţia corespunde înţelesului dat acestui termen de şcoala sigmatistă şi prin aceasta se estompează diferenţele dintre cele două şcoli. Astfel definită, sociaţia (unitatea elementară de vegetaţie, dominată de o numită specie aparţinând unei anumite forme de viaţă) corespunde cu sinuzia sigmatistă, şi rezultă că vegetaţia multistratificată a unui teritoriu dat constituie un ansamblu de sociaţii, o consociaţie, iar mai multe consociaţii formează o asociaţie (numai asociaţia poate avea specii fidele sau caracteristice - potrivit concepţiei Braun-Blunquet, principiu recunoscut de Du Rietz şi întreaga şcoală de la Upsala).
Metoda de stabilire a asociaţiilor, deşi porneşte de la speciile dominante, este pur statistică şi se bazează pe “constanţa speciilor” prezente în cele mi multe suprafeţe de probă sau “relevee”.
Şcoala anglo-nord-americană(şcoala ecologică dinamică Clements-Tansley)
Şcoala anglo-americană se conturează începând cu lucrarea lui E.Warming, ”Geografia ecologică a plantelor”(1895), şi se impune la mijlocul de secol 20 prin cercetările pur ecologice şi fitocenologice (A.W. Küchler, 1956, P. Dansereau). Precursorul fitogeografiei ecologice americane este considerat C. H. Merrian (1898), care zonează climatic America de Nord, fiecare zonă fiind caracterizată printr-o anumită biocenoză (biotă). H. C. Cowles (1901) pune bazele ecologiei fiziologice a plantelor şi observă modificările inevitabile ale vegetaţiei, care merg paralel cu modificarea formelor suprafeţei terestre sub influenţa apei şi a vântului.
Întemeietorul şcolii geobotanice din America este considerat totuşi profesorul Frederick E. Clements (1898, 1905, 1935), fiind primul cercetător care stabileşte noţiunea de asociaţie vegetală, ca unitate fundamentală din învelişul vegetal, de grupare vegetală (fitocenoze).
Ţinând seama de situaţia pădurilor şi a pajiştilor extrem de degradate, F. Clements, de la început, a considerat necesară studierea vegetaţiei acestora în legătură cu condiţiile de mediu actuale şi din trecut, punând pe primul plan dinamica asociaţiilor. În acest scop a folosit metoda ecologică comparată şi experimentală, inspirat din geografia ecologică a plantelor a lui Warming. Interpretarea dinamică-genetică a vegetaţiei, bazată pe fenomenul de succesiune consideră asociaţia-climax ca principală unitate de vegetaţie şi unitate de bază (asociaţie finală) în clasificare, ca un organism complex inseparabil legat de climatul său. După Clements (căruia i se atribuie paternitatea conceptului de climax), succesiunea vegetaţiei care porneşte de la terenul nud pentru a ajunge la climax, constituie o serie. Clements a acordat o importanţă exagerată factorilor climatici, considerându-i ca principalul modelator abiotic al evoluţiei vegetale. Acest neajuns a fost înlăturat de Tansley (care a folosit primul, termenul de ecosistem), care a subliniat rolul factorilor edafici şi biotici în stabilirea vegetaţiei. Tot Clements a fost cel care a enunţat teoria speciilor indicatoare, el folosindu-le însă doar ca simpli indicatori ai condiţiilor staţionale (ecologice) şi nu ca diferenţiale în sintaxonomie, cu toate că nu realizase un sistem cnotaxonomic propriu-zis în cadrul acestei şcoli. Criteriul prim în definirea unităţilor (asociaţiilor) de vegetaţie este floristic, considerând dominanţa speciilor şi rolul acestor dominanţe în structura asociaţiei.
Clements consideră asociaţia un produs al mediului, de aceea consideră ecologia sinonimă cu fitocenologia (fitosociologia), chiar cu fitogeografia şi geobotanica. Clements îşi sprijină metoda de reconstituire a vegetaţiei distruse, sau a celei dispărute în trecutul îndepărtat pe seama speciilor “relicte”.
În America concomitent cu şcoala ecologică dinamică fundamentată de Clements, s-a dezvoltat şi curentul individualist, preconizat de H. A. Gleason (1917). După Gleason, covorul vegetal se compune din plante (specii izolate, individuale, posedând însuşiri biologice proprii). Teoria lui Gleason, cunoscută sub numele de “The individualistic concept of the plantassociation”, a fost reluată de cercetători, precum: Ş. A. Cain, Segades - F. Vianna, F. Ashby, W. A. Billings, C. B. Williams, R. H. Wittaker, H. J. Oosting, W. B. Dougall, W. B: Brawn ş.a.
Şcoala geobotanică rusă
Aceasta, consideră grupările vegetale (a fitocenozelor) unităţi fitocenologice concrete, indisolubil legate de mediul în care se dezvoltă. Geobotanica rusă începe odată cu apariţia primelor lucrări ale lui Semionov (1850), A. N. Beketov (1855, 1884), I. G. Borsciov (1863), F. Ruprecht (1866) etc. Promovarea în practică a cercetărilor geobotanice ruse se datorează în principal lui V. V. Dokuceaev şi Beketov. Şcoala lui Docuceaev a fost urmată de cercetătorii P. N. Krilov, S. I. Korjinski (1884), K. Paczoski, D. I. Litvinov, G. I. Tanfiliev, G. F. Morozov, V. N. Sukaciov, V. V. Aliohin, Şenicov, Soceava etc.
Ei au dezvoltat ştiinţa geobotanică experimentând direct principiile şi metodele de lucru pe o mare diversitate de tipuri de vegetaţie, de la tundra estică, până la deşertul subtropical.
V. N. Sukociov, reprezentantul cel mai legitim al şcolii geobotanice ruse, defineşte noţiunea de asociaţie vegetală, drept unitate fundamentală în învelişul vegetal. În lucrarea “Introducerea în ştiinţa despre colectivităţile vegetale” (fitocenoze) sunt abordate lupta pentru existenţă la plantele din fitocenoză, raporturile dintre fitocenoze şi condiţiile de existenţă, morfologia şi schimbările fitocenozelor. El dezvoltă problema raporturilor de interacţiune şi interdependenţă dintre plantele din fitocenoze şi mediu şi pune bazele disciplinei – biogeocenologia.
Se poate reţine din lucrările sale conceptele de fitocenoză de interacţiune între plante şi mediu, aşa cum le afirmă: ”Prin fitocenoză înţelegem oricare grupare de plante, care pe un anumit spaţiu este omogenă în compoziţia şi structura sa şi se evidenţiază prin caracterul omogen al raporturilor de interacţiune dintre plante şi între acestea şi mediu. Fitocenoza cuprinde toată vegetaţia superioară şi inferioară aflată în acest spaţiu, inclusiv toate microorganismele care aparţin lumii vegetale, adică fitocenoza include toată vegetaţia aeriană şi subterană. Fitocenoza este un fenomen complex, ale cărei părţi structurale se numesc sinuzii”. Se reţine că interacţiunile dintre plante, ca şi dintre toţi componenţii fitocenozei şi dintre ea şi mediu, de asemenea, sunt legate de transformarea substanţei şi energiei. În fitocenoză, această funcţie se îndeplineşte de întreaga colectivitate de specii componente care, în procesul de adaptare, pentru folosirea forţelor productive ale mediului se adaptează atât la mediu, cât şi între ele mai ales, creându-se anumite raporturi de convieţuire între specii. Din acest proces de adaptare rezultă un mediu special al fitocenozei-mediul vegetal sau fitomediul. Raportul dintre speciile unei fitocenoze, numit raport fitocenotic, depinde de rolul ce îl au diversele specii la îndeplinirea funcţiei lor esenţiale de acumulare a substanţei organice şi de transformare a energiei cosmice.
După rolul speciilor din fitocenoză, Sukaciov distinge două categorii de specii:
1. specii determinante–constructive–edificatoare, care duc funcţia principală de acumulare a substanţei organice şi de creare a mediului vegetal, acestea fiind de obicei abundente şi dominante;
2. specii asectoare, puţine cantitativ şi pasive la edificarea asociaţiei. V. N. Sukaciov consideră, astfel, drept specii dominante acele specii care deţin rolul principal şi determină structura fitocenozei. În fitocenoze, speciile determinante sunt cele care edifică stratificarea şi dau periodicitatea fenologică, în al doilea rând vor fi acelea care determină un anumit mediu creat de însăşi asociaţia respectivă, adică acel complex de factori endogeni, creaţi de vegetaţia însăşi.
Toate fitocenozele omogene după structură şi cu aceeaşi funcţie de transformare a substanţei şi a energiei pot fi întrunite într-un tip de fitocenoză sau asociaţie vegetală. Astfel, asociaţia vegetală (tip de fitocenoză) este o unitate taxonomică de bază. Asociaţia se caracterizează printr-o compoziţie floristică omogenă, printr-o structură sinuzală omogenă şi condiţii de mediu omogene. Astfel, asociaţia vegetală este în acelaşi timp o noţiune floristică, ecologică şi fitocenotică, determinată printr-o anumită suprafaţă minimă, denumită “suprafaţă de evidenţiere a asociaţiei”.
Suprafaţa de evidenţiere a asociaţiei concepută de Sukaciov este mai mare decât “arealul minim” preconizat de Du Rietz şi de Braun Blanquet, deoarece ţine seama şi de condiţiile ecologice. În consecinţă, Sukaciov distinge fitocenoze de bază de lungă durată şi fitocenoze derivate, de scurtă durată sau temporare.
Unităţile taxonomice fundamentale, după Sukaciov, sunt asociaţia-unitatea inferioară şi formaţia-unitatea superioară, completate cu unităţi ierarhic superioare: grupa de formaţii, clasa...
Pe baza principiilor teoretice asupra fitocenozei, Sukaciov formulează noţiunea de biogeocenoză, biogeocenoza reprezentând o anumită suprafaţă de teren care cuprinde fitocenoza, zoocenoza, microbiocenoza şi părţile corespunzătoare ale atmosferei, litosferei, hidrosferei şi pedosferei, toate strâns legate între ele prin interacţiuni, formând un complex unitar, format din diverse procese fiziologice, fizice şi chimice, care acţionează reciproc, biocenoza fiind sinonimă cu ecosistemul.
Şcoala dinamică de la Toulouse (sistemul lui Gaussen-Rey,1933-1955)
Dinamica fitocenozelor este studiată în Franţa de către Kunholtz-Lordat (1923), Duvigneaud,1974). Gaussen, în acelaşi timp, a iniţiat tehnici şi metode de cartografiere a mediului, considerând că în climatul temperat numai există decât succesiuni secundare.
Succesiunile secundare duc spre climaxuri potenţiale (plesioclimaxuri),cel mai frecvent, forestiere. Se consideră că există două tipuri de serii (sau phyllum-uri),tipul de serii regresive şi tipul de serii progresive.
Seriile regresive ale unei serii progresive corespund unor formaţiuni de vegetaţie cu o talie din ce în ce mai mare, mergând de la solul nud spre pădurea climax. Aceste formaţiuni de vegetaţie sunt sinecii (grupări cu o fizionomie distinctă). Sineciile cu compoziţii floristice asemănătoare se grupează în sinfitii.
Gaussen şi Rey definesc sistemul “vertical” de clasificare a vegetaţiei în serii evolutive (comparativ cu sistemul “orizontal” al lui Braun-Blanquet, în asociaţii, alianţe, ordine...):
- consideră că există atâtea serii evolutive câte tipuri de pădure climax;
- constată că în sistemul vertical, seriile se eşalonează de la nord la sud, la intervale mari cu aspectul de benzi, iar în zona montană, dau naştere etajelor de vegetaţie.
Şcoala fitoecologică franceză (şcoala L.Emberger)
Această şcoală geobotanică s-a definit şi dezvoltat în cadrul centrului de Studii Fitosociologice şi Ecologice (C.E.P.E.) din Montpollier prin activitatea discipolilor lui L.Emberger, amintind pe Gounot, Godron, Daget, Poissonet, Long ş.a.
Obiectivul principal al acestei şcoli îl constituie utilizarea cercetărilor cu caracter fundamental asupra vegetaţiei şi în elaborarea documentaţiilor de utilizare a resurselor în amenajarea teritoriului, apelând la folosirea tehnicilor de analiză ecologică a staţiunii, la prelucrarea matematică a datelor şi la cartografierea tematică a teritoriului, pe cele două idei principale (Delpech,1988), respectiv:
1. Analiza populaţiilor vegetale este cuantificată de manieră precisă prin aplicarea unor tehnici de eşantionare destinate a evalua acoperirea sau “biovolumul” populaţiilor reprezentând diversele specii. Acestea sunt clasate pe ranguri de frecvenţă descrescătoare în cadrul comunităţilor; frecvenţa fiind deci parametrul privilegiat;
2. Datele ecologice sunt luate în considerare concomitent cu datele floristice, ceea ce, pentru început, asigură un control al floristicului de către ecologic şi invers.
Prin utilizarea datelor la diverse nivele de percepţie şi reprezentarea lor sunt definite concepte ca: zona ecologică, regiunea ecologică, sectorul ecologic, staţiunea ecologică, elementul de staţiune ecologică, grupa ecologică statistică, gruparea vegetală, seria de vegetaţie, etajul de vegetaţie, varianta de vegetaţie.
Tipologia la care conduc aceste concepte metodice nu este numai floristică, ci ia în calcul, în mod prioritar, speciile dominante şi subdominante, asociindu-le criterii, cel mai adesea cantitative de alt gen: clase de valori ale factorilor de ambient sau descriptori ecologici.
De şcoala fitoecologică franceză L. Emberger este legată elaborarea uneia dintre cele mai uzitate metode fine de cercetare a vegetaţiei pajiştilor: metoda dublului metru, concepută în anul 1971 de către inginerii francezi Daget şi Poissonet cu scopul evaluării valorii pastorale. Prin această metodă se determină fitocenozele prin aprecieri ale acoperirii pe baza măsurătorilor punctiforme, renunţând la arii, în calcului frecvenţei punctiforme pe parcelă.
Principalii parametri fitologici urmăriţi prin aplicarea metodei dublului metru, elaborată de şcoala Emberger, sunt: prezenţa, contactul, frecvenţa specifică, frecvenţa centisimală, contribuţia specifică, - valoarea pastorală rezultând prin calcul.
Orientarea individualistă, caracterizată prin subestimarea relaţiilor interspecifice de la nivelul acesteia, îndeosebi asupra interrelaţiilor specii-mediu (autoecologie) şi a răspândirii geografice a speciilor (chorologie),explică dinamica covorului vegetal prin modificările condiţiilor staţionale şi prin fluctuaţiile arealelor speciilor componente în zona lor de interferenţă.
Din această perspectivă, covorul vegetal este considerat un continuum, o agregare de populaţii independente de plante, colectivităţile vegetale fiind astfel expresia unor fenomene de fluctuaţie a probabilităţilor de prezenţă a componentelor condiţionate de activitatea selectivă a mediului şi de natura vegetaţiei adiacente (Borza şi Boşcaiu,1965).
Aducând în acelaşi plan concepţiile integraliste şi individualiste, Whitaker (1956) şi Gounout (1969),citaţi de G.G.Arsene, recunosc existenţa unor unităţi de convieţuire a speciilor a căror areal coincid, numite comodii, în parte echivalente asociaţiilor vegetale, iar Goodal (1963) arată că asociaţiile reprezintă enclave clasificabile ce se integrează într-o matrice neclasificabilă.
Gounout (1969) arată că la începutul unui studiu de vegetaţie trebuie admise ambele ipoteze, atât cea a existenţei asociaţiilor, cât şi cea a continuu-ului a dichotonomiei asociaţie-continuu, prelucrarea releveelor urmând să valideze una dintre ele în elaborarea unor metode de referinţă pentru studii la nivel populaţional (dinamică, biomasă,...).
Şcolile de tipologie a pajiştilor (prato-tipologice)
La baza acestor cercetări tipologice, în paralel cu cercetările fitocenologice, stă nivelul cantitativ al producţiei, care se poate obţine pe o anumită suprafaţă a covorului vegetal, fără a se efectua şi un studiu calitativ. Suprafaţa parcelei respective poate fi acoperită de un covor vegetal uniform sau de un mozaic de comunităţi vegetale condiţionate de variaţiile staţionale.
Primele cercetări de tipologie, la început de secol, aveau la bază considerarea câtorva specii de graminee dominante şi a speciei Trifolium repens. Davies (1936,1941) elaborează o clasificare din perspectiva agronomică a tipurilor de pajişti, distingând şapte tipuri de pajişti bazate pe dominanţa sau codominanţa a nouă specii de graminee comune, a trei specii de Juncus şi în mod ajutător, a unor specii de Carex. Evaluările sunt făcute la nivel de parcele şi nu de staţiuni (biotopuri) şi sunt bazate pe fizionomia sezonieră a vegetaţiei.
Şcoala de tipologie olandeză (Şcoala de Vries)
La baza acestor cercetări tipologice stau lucrările lui De Vries (1933.1937) şi a colaboratorilor. Această orientare, acordă o importanţă deosebită speciilor dominante, fără a neglija întotdeauna aportul altor specii ce reprezintă bioindicatori ai unor factori ecologici care definesc modul de conduită culturală a pajiştilor.
Şcoala de tipologie belgiană
E reprezentată prin cercetători tipopratologi Adries (1950),Van Slijcken (1965), Lambert (1963).
Şcoala tipologică franceză, reprezentată de Hedin (1972), Kerguelen(1954), Vivier (1971), Daget (1974), dovedeşte în cercetarea tipologiei pajiştilor aceeaşi orientare cu şcoala de tipologie franceză, acordând rolul important în constituirea tipurilor de pajişti, atât al speciilor dominante, cât şi a speciilor bioindicatoare de factori ecologici determinanţi în evaluarea cantitativă şi calitativă a pajiştilor permanente.
Scurt istoric asupra studiului pajiştilor permanente în România
Primele cercetări în pratologie au mai mult un caracter floristic, fără alte referiri. Se relevă prodromul florei României scrisă de întemeietorul botanicii româneşti - D. Brândză, sau lucrarea scrisă de părintele fitogeografiei româneşti D. Grecescu – Conspectul florei României (1898).
După anul 1900 apar o nouă serie de lucrări referitoare la vegetaţia pajiştilor naturale. Dintre acestea se remarcă lucrările de sinteză aparţinând lui P. Enculescu, F. Pax, I. Prodan, Al. Borza, Tr. Săvulescu, ş.a., lucrări care se referă atât la floră, cât şi la factorii de mediu, modul cum aceştia influenţează vegetaţia, zonarea ei. La aceste lucrări de sinteză se adaugă şi lucrări cu caracter local, aparţinând la o serie de cercetători ca Nyarady, Z. Panţa, Şerbănescu Todor, J. Grinţescu, Radian, Grigore Antipa, Margareta Pallis ş.a. Remarcabilă acestei perioade este apariţia primei hărţi fitogeografice (1902),de către Procopianu-Procopovici, prin prezentarea celor cinci regiuni (zone) de vegetaţie: alpină; a coniferelor, a fagului, a dumbrăvilor, a stepelor (bărăganelor) şi completată de G. M. Murgoci (1910), cu solul şi relieful.
După primul război mondial, se profilează o direcţie nouă de cercetare a vegetaţiei, orientarea fitocenologică, prin:
- predarea în universităţi a noţiunilor de geobotanică (fitocenologie) în cadrul cursului de sistematică,
- studiul asociaţiilor de plante, după diferite metode de cercetare, în domeniul ecologiei (Gh.Bujoreanu,1930)
- studii fitoistorice bazate pe cercetări microstratigrafice (E.Pop,1928).
Al. Borza, în domeniul floristic, prin editarea lucrării “Flora romaniae exsiccata”, face cunoscută flora fanerogamă a ţării, Tr. Săvulescu editează “Herbarium Mycologicum romanicum” iar Marcel Brândză, colecţia exicată de Mysomicete.
În domeniul fitocenologiei, al unităţilor de vegetaţie din ţară, Al.Borza publică “Studii botanice în Câmpia Ardealului”, ”Analiza fitocenozelor de pădure din câmpie” şi “Asociaţiile vegetale din Retezat”.
C. Soö publică monografia vegetaţiei Clujului şi asociaţiile vegetale din Munţii Rodnei, Valea Sadului, Câmpia Transilvaniei.
Metodele de cercetare a asociaţiilor vegetale folosite de Al. Borza şi C. Soö sunt cele ale Şcolii fitosociologice Braun-Blanquet, adică în concepţia fidelităţii.
De aceleaşi metode de cercetare fitosociologice uzitează şi Gh.Bujoreanu în studiul “Asociaţiile de fâneţe din Grădina Botanică din Cluj” (1931), I.Safta în “Asociaţiile de pajişti din Judeţul Cluj”(1934), E. Vişa în “Asociaţiile din fâneţele Clujului” şi “Asociaţiile de pajişti din munţii Făgăraş “(1936), Al. Buia în “Asociaţiile păşunilor din Munţii Făgăraş, Parâng şi Rodna” (1943), Csürös în studiile “Asociaţiile zăvoaiele Someşului”, ”Asociaţiile din Munţii Făgăraş şi Retezat”, Veturia Borza în studiul “Vegetaţia de la Stâna de Vale” (1940) iar E.Myarady în studiul “Vegetaţia Cheilor Turzii” (1936).
La Bucureşti, folosind atât metoda fitocenologică, în concepţia dominanţei speciilor, cât şi metoda fidelităţii, după Braun Blanquet, se creează noua orientare de cercetare fitocenologică în jurul lui Tr.Săvulescu, atestă şi publică lucrările geobotanice “Spaţiul biogeografic al României (Der biogeographische Raum Rumäniens-1940, ”Vegetaţia muntelui Penteleu”, de I.Şerbănescu (1939), ş.a.
Studii fitocenologice, după metoda Braun-Blanquet mai întreprind: I.Morariu (1939),Ana Paucă, C.Zaharia, C.C.Georgescu, S.Paşcovschi (1943), I.Safta (1943), E.Paşcaru-Soroceanu (1939,1963), Z.Samoilă (1939), Leandru V.(1958).
Primul studiu fitocenologic în Moldova, este întreprins de M.Răvăruţ (1940) care, deşi foloseşte scara abundenţei (cantitativ) după Braun-Blanquet, separă unităţile vegetale după speciile dominante. Metoda este folosită şi de către Papp (1934) şi C.Burduja (1940).
În studiul şi harta geobotanică a României, Tr.Săvulescu (1940) prezintă zone şi complexe bioclimatice mari-climaxuri vegetale, stabilite pe baza corelaţiei dintre vegetaţia dominantă şi climă, folosind indicele de ariditate după Köppen.
Studii sistematice asupra vegetaţiei ierboase din România au mai fost executate de Safta I. (1939) asupra unor pajişti din judeţul Timiş, Obrejanu Grigore (1941) asupra pajiştilor din Munţii Apuseni, Resmeriţă I (1963), Anghel Gh.(1964), Niedermaier K.(1964),Doniţă N. (1964), Beldie Al. (1967), Turcu Gh. (1968), Bărbulescu C.(1969), Motcă Gh. (1972), Burcea Paul (1964), Boşcaiu N.(1971), Păun M. (1973), Dihoru Gh.(1975), Roşca D., Maruşcă T. (1982), Pavel C. (1962), Puia I.(1971), Popescu V.(1971), Pop M., Cardaşol V., Ţucra (1987) ş.a., adoptând adeseori criteriul dominanţei sau alte combinaţii de factori în caracterizarea şi clasificarea geobotanică a fitocenozelor.
În cadrul programului naţional de cercetare a pajiştilor, au fost extinse cercetările tipologice, pe plan teoretic şi practic şi a fost elaborat un sistem unitar de clasificare a pajiştilor (Ţucra ş.a.,1987).
În perioada 1977-1980,studiul pajiştilor a fost completat cu elemente de bonitare a tipurilor şi a staţiunilor pe care le ocupă, urmându-se linia şcolii fitoecologice franceze.
Unitatea fundamentală pentru mediu se consideră staţiunea elementară de pajişte, concepută ca unitate ecologică omogenă fizico-geografic şi cu un anumit specific ecologic. Staţiunea este caracterizată prin elemente de biotop şi elemente de biocenoză, delimitarea ei prealabilă putând avea ca punct de plecare fizionomia covorului vegetal.
Unitatea de bază pentru vegetaţie este tipul de pajişte. Tipul de pajişte este reprezentat de fitocenoze de pajişti a căror delimitare şi al căror studiu concret se realizează în principal, după metodele şcolii fitoecologice central-europene, metode care prevăd:
1. delimitarea unei suprafeţe de probă;
2. notarea datelor de staţiune şi de compoziţie floristică apreciată cu indici de acoperire procentuală pentru fiecare specie.
În sistemul românesc de clasificare a pajiştilor, se defineşte un rang superior-seria de tipuri, condiţionată în general climatic şi această unitate corespunde etajelor de vegetaţie. Unităţile de rang inferior corespund cu subtipul de pajişte cu vegetaţia foarte omogenă şi varianta tipologică, cu pronunţat caracter local, prin curăţiri şi nivelare a terenurilor, supraînsămânţate, fertilizare, amendare, păşunat, cosit etc.
Cercetările geobotanice staţionale experimentale efectuate asupra asociaţiilor (tipurilor) forestiere şi asupra asociaţiilor de păşuni şi fâneţe cuprind teme, precum:
- dirijarea vegetaţiei asociaţiilor pentru schimbarea structurii, a compoziţiei floristice şi sporirea biomasei prin înlăturarea unor componente nedorite (răriri, pliviri, cosiri etc.);
- introducerea altor specii noi (prin supraînsămânţare de leguminoase şi graminee productive);
- dirijarea regimului condiţiilor mediului prin: fertilizarea cu îngrăşăminte minerale şi organice, amendarea pajiştilor, desecarea şi irigarea terenurilor, stăvilirea eroziunilor şi deflaţiilor, măsuri combinate;
- dirijarea vegetaţiei asociate şi a regimului mediului prin măsuri de folosire raţională: cosit, păşunat în funcţie de intensitatea şi tipul de folosire;
- crearea asociaţiilor noi (artificiale) agrocenoze: agrocenoze în culturi pure şi agrocenoze în amestecuri cu graminee şi leguminoase.
Avantajul cercetărilor geobotanice staţionale experimentale constă în faptul că accelerează posibilităţile de dirijare a fitocenozelor.
1.3. Strategia de producţie şi de valorificare a pajiştilor permanente
Principala sursă de producere a nutreţului verde pentru efectivele de animale rumegătoare – mari consumatoare de nutreţuri de volum (fibroase, grosiere, suculente), este reprezentată în principal de pajiştile permanente.
Importanţa pajiştilor permanente, ca sursă principală de producere a furajelor de volum, reprezentată prin masa verde, rezidă din faptul că pajiştile permanente ocupă suprafeţe mari, de cele mai multe ori pe terenuri sau în regiuni improprii pentru alte folosinţe agricole. Se relevă faptul că în condiţii de întreţinere, îmbunătăţire şi exploatare superioare, pajiştile permanente asigură producţii mari şi un furaj valoros calitativ.
În acelaşi timp, nutreţul verde produs de păşuni este bogat în proteine, vitamine, săruri minerale şi substanţe energetice. 1 kg S.U. de masă vegetală echivalează cu 0,5-0,8 U.N. şi conţine 16-18 g P.D. Din datele publicate de M. Mircea s.a. (1976) 1 kg de masă verde provenind din pajiştile de deal conţine 230 g S.U., 20 g P.D., 0,21 U.N., 380 Kcal E.D., 2,0 g Ca, 0,8 g P şi 45 mg caroten, iar 1 kg de masă verde provenind din pajiştile de munte conţine 720 g S.U., 18 g P.D., 0,22 U.N., 385 Kcal E.D., 0,9 g Ca, 0,6 g P şi 45 mg caroten, iar 1 kg de masă verde din pajiştile de câmpie conţine 17 g P.D., 0,19 U.N., 1,9 g Ca, 0,8 g P şi 30 mg caroten
După autorul citat, nutreţul verde obţinut de pe păşunile de deal şi de câmpie este superior furajului obţinut de pe păşunile de câmpie şi faţă de alte furaje verzi în ceea ce priveşte conţinutul în P.D., U.N., macroelemente şi caroten. Din datele prezentate de acelaşi autor rezultă că furajele verzi obţinute de pe pajişti, caracterizate prin ponderea speciilor graminee, au un conţinut redus de celuloza brută (19-24 % din S.U.). acestea înregistrează la 100 g P.B. o cantitate de 5,8 g lizină, 1,4 g metionină şi 1,3 g cistină, valori ale aminoacizilor superioare sau egale cu ale proteinei din culturile de lucernă, măzăriche şi trifoi şi net superioare acestor categorii de furaje. Având în vedere faptul că proteinele conţinute de masa verde de pe pajişti, au un conţinut ridicat de aminoacizi esenţiali, îndeosebi în lizină, metionină şi cistină şi care reprezintă factorii limitativi în procesul de creştere, producţie şi reproducţie la animalele rumegătoare, se poate aprecia astfel valoarea biologică ridicată a proteinelor din masa verde a păşunilor. După datele publicate de Burlacu M şi col., 1983, citate de Gheorghiţă Radu, 1999,cu privire la microelementele conţinute de furaje, respectiv 1 kg masă verde conţine : 2-6 g Ca,1-4 g P, 0,1-0,5 g N, 6-30 g K, 0,3-3 g Mg, 0,4-2 g S, 2-12 g Cl, 0,8-6 g Si, 20-150 mg Fe, 11-70 mg Mn, 4-25 mg Zn, 2-7 mg Cu, 8-30 mg Co, 0,03-0,04 mg Mo.
Se poate constata, din datele relevate mai sus valoarea biologică superioară a furajelor verzi de pe pajişti în comparaţie cu alte categorii de furaje, gradul ridicat de digestibilitate a tuturor plantelor.
Se poate constata, de asemenea, că din punct de vedere economic nutreţul verde are un cost mai redus, în comparaţie cu alte furaje, îndeosebi în condiţiile furajării prin păşunat.
Fânul provenit de pe fâneţele permanente, în special din zona de munte, constituie singurul furaj de volum pentru perioada prelungită de stabulaţie, care poate să ajungă la limita superioară a aşezărilor montane stabile la 210-240 de zile.
1.4. Stadiul cercetărilor asupra regimului de troficitate al solului de pajişti permanente.
Măsurile de îmbunătăţire a pajiştilor permanente sunt multiple, întrucât urmăresc îmbunătăţirea regimului de troficitate, de umiditate şi de aeraţie al solului.
Situaţia de specificitate a pajiştilor permanente, cu privire la compoziţia floristică, cerinţele bioecosistemice ale speciilor concurente, condiţiile climatice (temperatură, umiditate, luminozitate, nebulozitate) din cursul primăverii şi verii, condiţiile fizico-chimice ale stratului de sol înierbat, modul de exploatare a păşunii şi de utilizare a masei vegetale, cât şi condiţiile economice şi de rentabilitate în exploatare, a impus stabilirea unor sisteme de fertilizare a pajiştii, în funcţie de influenţa factorilor naturali şi antropici în biosistem.
Stabilirea sistemelor de fertilizare la pajişti se abordează pe baze ştiinţifice, ca problematică actualizată a instituţiilor de cercetare în domeniu. Cercetările de până acum au fost orientate în direcţia sporirii producţiei de iarbă, dirijării şi îmbunătăţirii compoziţiei floristice, stimularea refacerii vegetaţiei după coase sau după ciclul de păşunat şi eşalonarea producţiei de masă verde pe toată perioada sezonului de păşunat, îmbunătăţirii compoziţiei chimice din masa vegetală şi modificării însuşirii fizico-chimice ale solului de sub pajişte. Toate acestea au fost orientate spre realizarea maximelor tehnice de producţie în limitele maximelor economice.
Desigur, în acest context, asociaţiile de plante, prin crearea unor condiţii noi de creştere şi dezvoltare, îşi pierd identitatea iniţială şi locul lor iniţial este preluat de formaţiunile vegetale în condiţii de vicarianţă care cuprind asociaţii diferite în structura lor, în funcţie de condiţiile staţionale ecologice şi antropice actuale, apărând noi fitocenoze, de date aceasta cu imigrantele în majoritatea cazurilor mai valoroase şi mai productive, şi care îşi găsesc aici condiţii favorabile în cohabitare cu resturile de specii din fitocenozele precedente.
În România, primele cercetări experimentale cu privire la fertilizarea pajiştilor le iniţiază Safta I. (1934, 1936) şi Obrejanu Grigore (1943, 1946) şi se dezvoltă în cadrul I.C.A.R., iar în prezent în cadrul reţelei institutului şi staţiunilor experimentale de profil, cât şi în cadrul universităţilor de învăţământ agronomic superior.
Literatura românească, cu privire la fertilizarea pajiştilor, s-a îmbogăţit substanţial prin lucrările publicate de Anghel Gheorghe (1961, 1963, 1964, 1967, 1971, 1981, 1984), Apostol T. (1953, 1954), Bărbulescu C. (1962, 1964, 1967, 1972, 1976, 1979, 1980, 1986), Beldie Al. (1977, 1979), Burcea P. (1959, 1961, 1962, 1969, 1972, 1975, 1980), Daniliuc D. (1975, 1980, 1981, 1982), Grâneanu A. (1954, 1963, 1964), Ilchievici C. (1965), Lăpuşan A. (1963, 1967, 1975, 1979, 1980), Motcă Gh. (1972, 1975, 1978, 1985), Maruşca T. (1982, 1985), Mogă I. (1979, 1982), Niedermaier K. (1958, 1959, 1961, 1962), Obrejanu Gr. (1957) Pavel C. (1962, 1965, 1973, 1975, 1978, 1986), Pavlov A. (1965), Pop M. (1966, 1968, 1979, 1984), Popovici D. (1972), Puia I. (1975, 1980), Puşcaru-Soroceanu (1963, 1965), Resmeriţă I. (1969, 1962, 1963, 1964), Safta I. (1959, 1960, 1962, 1963, 1965, 1966, 1967), Samoilă Z. (1954, 1956, 1959, 1960, 1962, 1963, 1964, 1965, 1968, 1972, 1975), Simtea N. (1970, 1984), Tucra I. (1974, 1975, 1982), Vasiu V. (1956, 1962, 1963, 1967, 1975) ş.a.
Cercetări per plan european, care au scos în evidenţă efectul bioameliorator al fertilizării chimice şi organice pentru condiţiile diferitelor ţări au fost efectuate de Clapp (1956, 1963, 1967), Fetersen (1951), Kreil (1963, 1965), Kaltofen (1963, 1965, 1971), Knobe O. (1971), Guckert A. (1983), în Germania, Toussaint B., Lambert I., (1984), Troxler I. (1978), Montar D. Fx. (1973), Arnaut R. (1973), Cappenet M. (1984), de către Voisin (1957, 1963), în Franţa, de Ciugunov (1951), Duitriev (1953), Romaşev (1952, 1969), Smelov (1966), Larin (1956, 1964), Toiomre (1966), în fosta uniune Sovietică, de Caputa (1963, 1966, 1974, 1978), în Elveţia, precum şi de alţi cercetători din Anglia, Cehoslovacia şi Italia.
Experienţele executate pe parcursul a mai multor decenii şi în primul rând cele mai recente, acţiunile programatice întreprinse diferenţiat pe mari suprafeţe de pajişti, în funcţie de specificitatea fitogeografică, expoziţional-orografică şi hidric-edafică a zonei, a reliefat influenţe pozitive ale fertilizanţilor minerali şi organici asupra calităţii şi producţiei pajiştilor naturale, creşteri, de câte ori, a ponderalităţii masei verzi sau uscate, în paralel cu ameliorarea indicilor de nutriţie ai furajelor.
Desigur, în acest context, asociaţiile de plante, prin crearea unor condiţii noi de creştere şi dezvoltare, îşi pierd identitatea iniţială şi locul lor iniţial este preluat de formaţiunile vegetale care cuprind asociaţii diferite în structura lor, în funcţie de condiţiile staţionale, ecologice şi antropice actuale apărând noi fitocenoze, de data aceasta cu imigrantele în majoritatea cazurilor mai valoroase şi mai productive, care îşi găsesc aici condiţii favorabile în cohabitare cu resturile de specii din fitocenozele precedente, atribuind pajiştilor noi valenţe economice-pastorale iar rezultatele sunt atribuite în principal cercetărilor experimentale pratologice.
CORPUL AGRONOMIC ROMÂN-FILIALA SIBIU
La Sibiu s-a constituit juridic una din filialele
CORPULUI AGRONOMIC DIN ROMÂNIA
De curând, la Sibiu s-a constituit o filială a asociaţiei CORPULUI AGRONOMIC DIN ROMÂNIA, cu calitatea de persoană juridică de drept privat. Aceasta funcţionează atât în cadrul judeţului Sibiu, cât şi pe Regiunea de Dezvoltare Transilvania Centru. Filiala are sediul în municipiul Sibiu, str. Someşului nr. 49, fiind condusă şi reprezentată de un Consiliu director format din: dr. ing. expert prof. Gheorghe Apetroae – preşedinte, dr. ing. Felicia Toth – vicepreşedinte, ing. dipl. Gheorghe Budrală – secretar coordonator, ing. dipl. Toma Dragomir, ing. dipl. Ioan Păscănut şi dr. Ing. Nicolae Popa – consilieri directori, toţi având calitatea de membrii fondatori.
Obiectivele principale ale Filialei Sibiu a Corpului Agronomic din România constau în dezvoltarea competenţelor şi autorităţii profesional – manageriale a specialiştilor membri ai Corpului, susţinerea şi apărarea intereselor lor profesionale şi sociale, sensibilizarea organelor decizionale faţă de specificul şi importanţa economico-socială a activităţilor din domeniul agronomic, promovarea progresului tehnic, a tehnologiilor moderne şi cercetării ştiinţifice, în ansamblul unei înalte pregătiri profesionale şi experienţe tehnologice, dovedirii unui comportament moral şi etico-social ireproşabil.
Corpul Agronomic Sibiu se formează, potrivit prevederilor stabilite şi Legii nr. 459/2003 de înfiinţare a Corpului Agronomic din România din ingineri în specialităţile agronomie, horticultură şi arhitectură peisagistică, zootehnie, îmbunătăţiri funciare, organizarea şi amenajarea teritoriului, mecanizarea agriculturii, cadastru funciar, inginerie economică agricolă şi din alte specialităţi adiacente acesteia, precum şi din studenţi de la facultăţile de profil şi din alte cadre cu pregătire superioară şi medie, care operează în domeniul tehnologiilor agricole sau în ramuri adiacente cum ar fi: societăţi comerciale, instituţii guvernamentale descentralizate (direcţii, inspectorate, agenţii, oficii, servicii), instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar, instituţii de cercetare cu profilul agronomic, din toţi cei care, aderând la corp, promovează un climat de solidaritate şi de strânsă colaborare între membrii corpului, cu toate instituţiile şi organismele din mediul economic agrar şi social judeţean sibian şi din Regiunea de Dezvoltare Centru.
În contextul mai sus relevat sugerăm specialiştilor cu pregătire superioară şi medie agronomică sau celor cu specialităţi înrudite care activează în structurile organizatorice instituţionale şi de producţie din agricultură, specialişti care doresc să dispună de compatibilitate profesională şi managerială în funcţiile de conducere şi de execuţie pe care le deţin sau în care-şi doresc promovarea într-o perspectivă imediată, să adere ca membri la Corpul Agronomic. Devenind membri ai Corpului aceştia vor acea posibilitatea continuării pregătirii profesionale într-un cadru legal instituţionalizat şi să obţină grade în cadrul Corpului Agronomic, gradele constituind certificate de atestare profesională şi o condiţie a promovării în funcţiile tehnico-stiinţifice şi manageriale, a beneficierii de protecţie profesională şi social-salarială permanentă.
Aşadar, în sensul relevat, cei care doresc să devină membrii ai Corpului Agronomic şi să poată beneficia de grade profesionale în Corp se pot adresa la Consiliul Director al Filialei Corpului Agronomic din Sibiu, persoane de contact: viceprşedinte – dr. ing. Felicia Toth, telefon 0269-232287 şi 0269-210088 şi secretar coordonator – ing. Gheorghe Burdală, telefon 0269-232287, Sibiu sau pot accesa adresa de e-mail danapetroae@yahoo.com.
Se relevă totodată, că sarcinile principale ale Filialei Corpului Agronomic din Sibiu constau, în limita fondurilor disponibile, în organizarea pregătirii, perfecţionării membrilor săi pentru acordarea gradelor profesionale de către Corpul Agronomic in România, organizarea şi autorizarea activităţilor private de consultanţă tehnologică agricolă, organizarea cursurilor manageriale, sprijinirea cercetării ştiinţifice în instituţiile de cercetare şi în facultăţile de specialitate agronomică, iniţierea normelor de dotare şi dezvoltare tehnologică strategică a agriculturii din Regiunea de Dezvoltare Transilvania Centru, organizarea de centre de studiu, pregătire, perfecţionare, documentare, testare profesională şi economico-socială şi de programe, prognoze şi valorificarea rezultatelor cercetării tehnologice prin editarea de publicaţii ştiinţifice pe domenii de specialitate.
Se precizează că membrii Corpului Agronomic Sibiu vor primi la absolvirea modulelor de perfecţionare, diferenţiate pe specialităţi şi grade profesionale, concepute şi structurate de comisia de specialitate a Corpului Agronomic naţional, atât certificate de atestare profesională cât şi recomandări constând în avizarea dosarelor profesionale pentru ocuparea prin concurs a unor funcţii de conducere şi execuţie în instituţiile şi serviciile guvernamentale descentralizate, recomandări pentru dreptul de a profesa în instituţiile de cercetare agricolă, în învăţământul preuniversitar şi universitar agricol, dreptul de a proiecta, organiza şi conduce diferitele tipuri de exploataţii agricole şi de a desfăşura profesiuni liberale.
Avizul Filialei din Sibiu a Corpului Agronomic, în exerciţiul promovării cadrelor, se recomandă a fi obţinut şi de instituţiile guvernamentale descentralizate (prefecturi, agenţii, direcţii) şi administrative locale (consilii judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale) în angajarea şi promovarea pe funcţii a cadrelor de specialitate agronomică, corpul rezervându-şi dreptul de a contesta şi invalida, prin acţiuni de justiţie, actele de numire şi promovare în funcţii de către astfel de instituţii a cadrelor cu pregătire agronomică, prioritate având numai membrii Corpului Agronomic în funcţie de gradele profesionale în cadrul Corpului şi de compatibilitate cu specialitatea impusă postului.
Precizăm, de asemenea, că membrii Corpului Agronomic care ocupă prin concurs diferitele funcţii de conducere şi execuţie, compatibile cu specialitatea sa şi gradul profesional obţinut în Corp se bucură de o totală stabilitate, de protecţia legii, fiind exclusă o eventuală îndepărtare a lor pe criterii politice, religioase sau de sex, dacă aceştia dovedesc responsabilitate managerială şi dorinţa de afirmare profesională. Corpul va susţine în instanţă, prin autoseriozitate, eventuale acţiuni în sensul mai sus relevat, orice plângeri din partea membrilor săi, atunci când la sesizare sau prin autosesizare acestea sunt lezate sau când apar reale conflicte de interese în practica lor profesională.
În acelaşi timp se relevă obligaţia membrilor Corpului Agronomic de a milita cu profesionalism cu înaltă competenţă şi eficienţă în toate domeniile producţiei agricole, de a se constitui factori motori ai implementării conceptului de integrare – procesare –comercializare în toate segmentele producţiei agroindustriale, promovarea tehnologiilor moderne, ecologice, organizarea de exploataţii agricole durabile, rentabile, valorificarea superioară şi conservarea fondului funciar, protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător, pregătirea permanentă profesională şi acţionarea eficientă în domeniile cercetării, învăţământului şi consultanţei tehnice de specialitate, activităţi de o deosebită importanţă tehnică şi ştiinţifică în mediul economic şi social rural, considerat ca un tot eco-socio-sistemic.
În final, comunicăm tuturor specialiştilor din agricultura judeţului Sibiu şi din regiune, posibilitatea participării, în condiţii private sau prin sponsorizare la lucrările Congresului de lansare a asociaţiei „Corpul Agronomic din România”, cu comunicări de specialitate şi reclame de producţie, congres care va avea loc în data de 1 iulie 2005, ora 10, în AULA Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, B-dul Mărăşeşti nr. 59 – persoane de contact: prof. univ. dr. Minai Berca, în calitate de preşedinte executiv, telefon-fax: 0212080340, mobil: 0722500620, e-mail: general@agrovet.ro şi ing. Cristian Candet, e-mail: cristiancandet@yahoo.com, termenul de confirmare a participării la congres fiind data de 27 iunie 2005.
Preşedinte Consiliu Director,
Dr. ing. Gheorghe Apetroae
CORPULUI AGRONOMIC DIN ROMÂNIA
De curând, la Sibiu s-a constituit o filială a asociaţiei CORPULUI AGRONOMIC DIN ROMÂNIA, cu calitatea de persoană juridică de drept privat. Aceasta funcţionează atât în cadrul judeţului Sibiu, cât şi pe Regiunea de Dezvoltare Transilvania Centru. Filiala are sediul în municipiul Sibiu, str. Someşului nr. 49, fiind condusă şi reprezentată de un Consiliu director format din: dr. ing. expert prof. Gheorghe Apetroae – preşedinte, dr. ing. Felicia Toth – vicepreşedinte, ing. dipl. Gheorghe Budrală – secretar coordonator, ing. dipl. Toma Dragomir, ing. dipl. Ioan Păscănut şi dr. Ing. Nicolae Popa – consilieri directori, toţi având calitatea de membrii fondatori.
Obiectivele principale ale Filialei Sibiu a Corpului Agronomic din România constau în dezvoltarea competenţelor şi autorităţii profesional – manageriale a specialiştilor membri ai Corpului, susţinerea şi apărarea intereselor lor profesionale şi sociale, sensibilizarea organelor decizionale faţă de specificul şi importanţa economico-socială a activităţilor din domeniul agronomic, promovarea progresului tehnic, a tehnologiilor moderne şi cercetării ştiinţifice, în ansamblul unei înalte pregătiri profesionale şi experienţe tehnologice, dovedirii unui comportament moral şi etico-social ireproşabil.
Corpul Agronomic Sibiu se formează, potrivit prevederilor stabilite şi Legii nr. 459/2003 de înfiinţare a Corpului Agronomic din România din ingineri în specialităţile agronomie, horticultură şi arhitectură peisagistică, zootehnie, îmbunătăţiri funciare, organizarea şi amenajarea teritoriului, mecanizarea agriculturii, cadastru funciar, inginerie economică agricolă şi din alte specialităţi adiacente acesteia, precum şi din studenţi de la facultăţile de profil şi din alte cadre cu pregătire superioară şi medie, care operează în domeniul tehnologiilor agricole sau în ramuri adiacente cum ar fi: societăţi comerciale, instituţii guvernamentale descentralizate (direcţii, inspectorate, agenţii, oficii, servicii), instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar, instituţii de cercetare cu profilul agronomic, din toţi cei care, aderând la corp, promovează un climat de solidaritate şi de strânsă colaborare între membrii corpului, cu toate instituţiile şi organismele din mediul economic agrar şi social judeţean sibian şi din Regiunea de Dezvoltare Centru.
În contextul mai sus relevat sugerăm specialiştilor cu pregătire superioară şi medie agronomică sau celor cu specialităţi înrudite care activează în structurile organizatorice instituţionale şi de producţie din agricultură, specialişti care doresc să dispună de compatibilitate profesională şi managerială în funcţiile de conducere şi de execuţie pe care le deţin sau în care-şi doresc promovarea într-o perspectivă imediată, să adere ca membri la Corpul Agronomic. Devenind membri ai Corpului aceştia vor acea posibilitatea continuării pregătirii profesionale într-un cadru legal instituţionalizat şi să obţină grade în cadrul Corpului Agronomic, gradele constituind certificate de atestare profesională şi o condiţie a promovării în funcţiile tehnico-stiinţifice şi manageriale, a beneficierii de protecţie profesională şi social-salarială permanentă.
Aşadar, în sensul relevat, cei care doresc să devină membrii ai Corpului Agronomic şi să poată beneficia de grade profesionale în Corp se pot adresa la Consiliul Director al Filialei Corpului Agronomic din Sibiu, persoane de contact: viceprşedinte – dr. ing. Felicia Toth, telefon 0269-232287 şi 0269-210088 şi secretar coordonator – ing. Gheorghe Burdală, telefon 0269-232287, Sibiu sau pot accesa adresa de e-mail danapetroae@yahoo.com.
Se relevă totodată, că sarcinile principale ale Filialei Corpului Agronomic din Sibiu constau, în limita fondurilor disponibile, în organizarea pregătirii, perfecţionării membrilor săi pentru acordarea gradelor profesionale de către Corpul Agronomic in România, organizarea şi autorizarea activităţilor private de consultanţă tehnologică agricolă, organizarea cursurilor manageriale, sprijinirea cercetării ştiinţifice în instituţiile de cercetare şi în facultăţile de specialitate agronomică, iniţierea normelor de dotare şi dezvoltare tehnologică strategică a agriculturii din Regiunea de Dezvoltare Transilvania Centru, organizarea de centre de studiu, pregătire, perfecţionare, documentare, testare profesională şi economico-socială şi de programe, prognoze şi valorificarea rezultatelor cercetării tehnologice prin editarea de publicaţii ştiinţifice pe domenii de specialitate.
Se precizează că membrii Corpului Agronomic Sibiu vor primi la absolvirea modulelor de perfecţionare, diferenţiate pe specialităţi şi grade profesionale, concepute şi structurate de comisia de specialitate a Corpului Agronomic naţional, atât certificate de atestare profesională cât şi recomandări constând în avizarea dosarelor profesionale pentru ocuparea prin concurs a unor funcţii de conducere şi execuţie în instituţiile şi serviciile guvernamentale descentralizate, recomandări pentru dreptul de a profesa în instituţiile de cercetare agricolă, în învăţământul preuniversitar şi universitar agricol, dreptul de a proiecta, organiza şi conduce diferitele tipuri de exploataţii agricole şi de a desfăşura profesiuni liberale.
Avizul Filialei din Sibiu a Corpului Agronomic, în exerciţiul promovării cadrelor, se recomandă a fi obţinut şi de instituţiile guvernamentale descentralizate (prefecturi, agenţii, direcţii) şi administrative locale (consilii judeţene, municipale, orăşeneşti, comunale) în angajarea şi promovarea pe funcţii a cadrelor de specialitate agronomică, corpul rezervându-şi dreptul de a contesta şi invalida, prin acţiuni de justiţie, actele de numire şi promovare în funcţii de către astfel de instituţii a cadrelor cu pregătire agronomică, prioritate având numai membrii Corpului Agronomic în funcţie de gradele profesionale în cadrul Corpului şi de compatibilitate cu specialitatea impusă postului.
Precizăm, de asemenea, că membrii Corpului Agronomic care ocupă prin concurs diferitele funcţii de conducere şi execuţie, compatibile cu specialitatea sa şi gradul profesional obţinut în Corp se bucură de o totală stabilitate, de protecţia legii, fiind exclusă o eventuală îndepărtare a lor pe criterii politice, religioase sau de sex, dacă aceştia dovedesc responsabilitate managerială şi dorinţa de afirmare profesională. Corpul va susţine în instanţă, prin autoseriozitate, eventuale acţiuni în sensul mai sus relevat, orice plângeri din partea membrilor săi, atunci când la sesizare sau prin autosesizare acestea sunt lezate sau când apar reale conflicte de interese în practica lor profesională.
În acelaşi timp se relevă obligaţia membrilor Corpului Agronomic de a milita cu profesionalism cu înaltă competenţă şi eficienţă în toate domeniile producţiei agricole, de a se constitui factori motori ai implementării conceptului de integrare – procesare –comercializare în toate segmentele producţiei agroindustriale, promovarea tehnologiilor moderne, ecologice, organizarea de exploataţii agricole durabile, rentabile, valorificarea superioară şi conservarea fondului funciar, protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător, pregătirea permanentă profesională şi acţionarea eficientă în domeniile cercetării, învăţământului şi consultanţei tehnice de specialitate, activităţi de o deosebită importanţă tehnică şi ştiinţifică în mediul economic şi social rural, considerat ca un tot eco-socio-sistemic.
În final, comunicăm tuturor specialiştilor din agricultura judeţului Sibiu şi din regiune, posibilitatea participării, în condiţii private sau prin sponsorizare la lucrările Congresului de lansare a asociaţiei „Corpul Agronomic din România”, cu comunicări de specialitate şi reclame de producţie, congres care va avea loc în data de 1 iulie 2005, ora 10, în AULA Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, B-dul Mărăşeşti nr. 59 – persoane de contact: prof. univ. dr. Minai Berca, în calitate de preşedinte executiv, telefon-fax: 0212080340, mobil: 0722500620, e-mail: general@agrovet.ro şi ing. Cristian Candet, e-mail: cristiancandet@yahoo.com, termenul de confirmare a participării la congres fiind data de 27 iunie 2005.
Preşedinte Consiliu Director,
Dr. ing. Gheorghe Apetroae
duminică, 7 februarie 2010
CARTEA SIBIANĂ,Despre Gheorghe Apetroae şi Carmen Negulei
CARTEA SIBIANĂ
Despre Gheorghe Apetroae şi Carmen Negulei
24 septembrie 2009 23:59
563 vizualizari
A- A+
Gheorghe Apetroae – inginer cu un doctorat în geobotanică, publicist neobosit şi poet– ne face surpriza unei noi apariţii editoriale, cu volumul de versuri Spirale în imagini/ Spirally Curved Images, scos în anul 2009, tot în ediţie bilingvă şi tot la Editura „Ade Print, Sibiu-Hermannstadt”, ca şi precedenta sa carte de versuri, despre care am scris în ziarul nostru, la timpul potrivit (Cartea sibiană / Gheorghe Apetroae – o antologie poetică, bilingvă, de autor – cronică la volumul: Gheorghe Apetroae, „Dimineaţa serii/ The Morning of the Evening”, Sibiu: Editura Ade Print, 2007 – în cotidianul sibian Tribuna, Sibiu, serie nouă, an. CXXIV, Nr. 5143, vineri, 11 ianuarie 2008, p. 13). Poetul repetă experienţa culturală cvasididactică precedentă, cu aceeaşi echipă: traducerea în limba engleză a poesiilor este girată de autoarea Introducerii, lector univ. dr. Clementina Mihăilescu, coordonatoarea grupelor de masterat în traductologie de la Facultatea de Arte şi Litere a Universităţii „Lucian Blaga”; tehnoredactor – Anca Apetroae, soţia poetului; coperta realizată de fiul prof. Daniel Apetroae. Splendid autoportret moral şi social pentru un poet cap de familie: volumul întreg este dedicat de autor soaţei sale, la 40 de ani de căsătorie, şi celor patru urmaşi.
Din cele 28 de poesii diafane, dublate în volum de corolarul lor englez, din atmosfera de calm neoparnasian şi străveche înţelepciune a visătoriei în mijlocul agitaţiei oamenilor, admonestaţi de poet cu tandreţea iubirii de semeni şi grijă pentru viitorime, desprindem câteva exemple pentru atmosfera cu care cea mai recentă carte de versuri a dlui. Gheorghe Apetroae îşi învăluie lectorii: „La tine, verdele în care zaci,/ parcă-i stropit cu sânziene;/ e spânzurat prin pomi şi vii:/ un tainic joc de raze-n gene...” (SÂNZIENE); „Cei cunoscuţi, în dreptul de laudă,/ lăsaţi-vă prezentul pentru început/ şi luaţi de model neînceputul;/ întoarcerea-i pedepsită pe rug...// Şi ca vulturii, zburând după glorie/ printre corbii atei, agramaţi,/ zările în care înoată misterele,/ ţineţi-le, sunt ale voastre, nu le-aruncaţi...// iar fluvii de umbre, pe stele-n petreceri/ ce curg pe albastre întinderi,/ ca erele apuse, cu iz de păcat,/ treceţi-le în partea cea dreaptă!...// cu lumina voastră le înveşmântaţi!...” (JUDECATA DREAPTĂ). Originea moldoveană a poetului, scrie în Introducere, transpare „în reflexele sale culturale, în discreta aplecare spre izvoarele românismului”: „Limba şi neamul,/ marea şi cerul –/ stau mărturii de safire/ Poporului român, Erou!” (MĂRTURII).
Carmen Negulei reapare în faţa concitadinilor sibieni, în cronica literară intitulată: Gnozisul axiologic al studiilor eminesciene «Archaeus» şi «anamneza în Sărmanul Dionis» elaborate de Carmen Negulei, publicată cu ceva vreme în urmă de Gh. Apetroae în revista de cultură „Interferenţe”, editată de primăria municipiului Fălticeni.
Sibiu-pe-Cibin,
19 Răpciune 2009,
mihai posada
Dle Posada,
chiar va plac versurile citate? nu vi se pare ca ultimul alineat are o logica tare sucita?
un cititor in 27.09.2009 10:53
putinatatea simtirii cititorului determina, acestuia nereceptarea de principii axiologice şi de forme existentiale , iar logica îi transpare torsionata ... 10.10.2009
un cititor in 09.10.2009 23:33
Domnule Apetroae,...profit de interacţiunea cu articolul din Tribuna pentru a afirma profunda admiraţie pentru urcuşul Dvoastră în viaţă, şi pentru performanţele Dvoastră, în varii domenii, ce par , diametral opuse: ştiinţe exacte, unde dovediţi competenţă şi eficienţă şi o altă latură a structurii Dvoastră, sunt valenţele spre artă nşi cultură.
Vă admir, pentru inspiraţia şi creaţia unor valoroase opere literare, ce vor dăinui şi prin care rămâneţi mereu viu, o zestre de suflet, dăruită urmaşilor...
Vă admir , pentru rolul greu, de părinte a patru copii, pe care i–aţi format, educat, realizat!
Sunteţi o familie de intelectuali , distinşi, rafinaţi!
Pentru toate acestea, vă preţuiesc şi vă doresc viaţă lungă şi sănătate Dvoastră şi familiei dvoastră
Dr. Frum
un cititor: Dr. Frum Rusanda Voichiţa, medic primar pediatru şi homeopat,Sibiu in 11.11.2009 22:10
Stimate Domnule inginer dr. Gheorghe Apetroae
Vă mulţumesc, cu recunoştinţă, pentru antologia poetică " Dimineaţa serii/ The Moring of the Evening...
Am citit–o şi recitit–o cu multă atenţie şi plăcere!
Vă mărturisesc , sincer, că versurile Dvs. mi–au înobilat sufletul! Ştiţi scoate, cu măiestrie cuvintele din starea lor şi le aduceţi în starea de graţie, îmbelşugându–ne inimile şi sufletele.
Arta Dvs. de a face cuvântul să sune cu mari vibraţii face ca cititorul să aibă trăiri sufleteşti care pun forţele interioare într–o nemaiîntâlnită mişcare ! Am prezentat versurile dvs. în cercul de lectură al ASTREI şi o să vă redau separat, dintre aprecieri, pe cele ale profesoarei de literatura română, doctor Laura Sârbu Gherghel.
Vă mărturisesc că ne–a impresionat puterea de sinteză ce vă caracterizează, o putere în perpetuă slujire a cuvântului.
Vă felicităm călduros, Dumnezeu să vă hărăzească ani mulţi, zile senine, rodnice , să puteţi scrie în continuare asemenea versuri pentru înnobilarea sufletelor noastre!..
Cu toate omagiile, prof. Ana Năfrăniţă
Prof. Ana Năfrăniţă, preşedinta Secţiei de Umanizare a ASTREI, Sibiu in 14.11.2009 02:10
Poetul Gheorghe Apetroae în volumul de versuri" Dimineaţa serii, The Morning of the Evening" sintetizează surprinzător de multe vieţi ale Eului liric,muncite serios şi plătite cinstit în practica lui de demiurg al lumilor care, astăzi, s–au rupt între ele: ştiinţa, tehnica,culturologia,estetica,folclorul, copilăria în ciclurile vieţii, toate acestea în meditaţia unui filosof care îi duce înnainte pe Luminatorii neamului nostru românesc...
Prof. Laura Sîrbu Gherghel, Sibiu in 14.11.2009 03:25
... Îl văd pe poetul Gheorghe Apetroae ca pe un dascăl, tipul de om enciclopedic, aşa cum i–am avut în generaţia noastră, care ne ia de mână pe noi, cititorii şi ne iniţiază în tainele Creaţiei universale. Într–o limbă din cristale, ca ecuaţiile ştiinţelor, ne transmite fiorul de a celebra Universul, reunindu–ne sfinţiţi iar , din tot ce a făcut secolul din noi. Este Poetul cu noi! ...Dă un dar de aur tezaur celorlalte limbi şi sunt fericită că a fost ajutat de o echipă desăvârşită pentru ca să reuşească. Mă refer la traducător, universitarul doctor Clementina Mihăilescu, la recenzorul cărţii, conf. univ. dr. Anca Sârghie , membă a Uniunii Sriitorilor din România şi la editura ADE PRINT.
Mulţumindu–i pentru cartea sa, miracol ce deschide porţi, pentru noi, blocate, îmi permit să–l invit în cercul literal al ASTREI... şi să–i oferim diploma noastră " România de Aur",oricând va binevoi să vină!.. Materialul este public şi îl deţine Secţia de Umanizare a ASTREI– preşedinte: prof. Ana Năfrăniţă
Profesor ANA NĂFRĂNIŢĂ, preşedinta Secţiunii de Umanizare ASTRA, Sibiu in 14.11.2009 03:46
Gheorghe Apetroae– "Spirally Curved Images"
Gheorghe Apetroae, a complex personality with a master s degree in engineering, has transcended the disappointing objective reality without isolating himself from it. He has approached both poetry and journalism being permanently preoccupied with book launchings, literary circle meetings and other literary manifestations. Such preoccupations reflect a harmonious dovetailing between his lyrical and contentious attitude...
Such poems reveal us the fact that Gheorghe Apetroae has carefully selected his topics and words which are capable to produce a strong echo, a special sonority meant to suggest an atmosfhere full of significance. His poetry expresses his existential visions, characterized by purity and profoundness...
C.M.
M. C. M. - in 14.11.2009 22:07
ASTRA, Eveniment editorial:
...de semnalat caietul bilingv(română /engleză) de versuri" Dimineaţa serii"–The Morning of the Evening" (Sibiu–Hermannstadt, editura "Ade Print"...semnat de Gheorghe Apetroae şi prefaţat de colaboratoarea noastră conf.univ. dr. Anca Sârghie de la Universitatea " Lucian Blaga" din Sibiu. ..reţin de la d–l Apetroae, aceste versuri, din finalul unei poezii("Gratitudine"):În gratitudine /mă aplec/ spre sânii tăi/ în mine–nrouraţi/ să sorb culorile amintirilor..."...,poetul le dedică mamei sale Ilinca.
Nicolae Stoie
Nicolae Stoie, redactor şef, Revista de cultură ASTRA, Braşov,serie nouă, nr.15(302),Anul III(XLII) in 14.11.2009 22:51
Domnule Gheorghe Apetroae,
Mă alătur invitaţiei Aniţei Năfrăniţă, corifeul nostru şi vă rog să veniţi ...să numărăm Porţile deschise de Dvs. după Seara blocărilor şi să vă gustăm Darul. Numai în poemul " De atunci", am numărat 25 matrici de universuri din care Dvs. aţi extras sau aţi obţinut starea lirică de pur har estetic, catharsis, pe care îl aveţi moştenire de la Aristotel. În Olimpul nostru , vă punem cu gustul inconfundabil de Gheorghe Apetroae în plus la "Miră–te dezmiră–te" al lui Blaga, la starea de ingenuitate metafizică a lui Arghezi ,la Plânsul apos din eter al lui Ion Barbu ş.c.l. Nu vrem să vă clasificăm şi să vă sintetizăm din hormonii altor poeţi...ci, pentru că ne–aţi revelat...Poezia, să vă mulţumim că nu ne extrageţi eul din hybrisuri ca pe o măsea nenorocită...L.S.G.
prof.dr. Laura Sârbu Gherghel in 14.11.2009 23:06
Publicat de Gheorghe Apetroae la 15:11 0 comentarii
Despre Gheorghe Apetroae şi Carmen Negulei
24 septembrie 2009 23:59
563 vizualizari
A- A+
Gheorghe Apetroae – inginer cu un doctorat în geobotanică, publicist neobosit şi poet– ne face surpriza unei noi apariţii editoriale, cu volumul de versuri Spirale în imagini/ Spirally Curved Images, scos în anul 2009, tot în ediţie bilingvă şi tot la Editura „Ade Print, Sibiu-Hermannstadt”, ca şi precedenta sa carte de versuri, despre care am scris în ziarul nostru, la timpul potrivit (Cartea sibiană / Gheorghe Apetroae – o antologie poetică, bilingvă, de autor – cronică la volumul: Gheorghe Apetroae, „Dimineaţa serii/ The Morning of the Evening”, Sibiu: Editura Ade Print, 2007 – în cotidianul sibian Tribuna, Sibiu, serie nouă, an. CXXIV, Nr. 5143, vineri, 11 ianuarie 2008, p. 13). Poetul repetă experienţa culturală cvasididactică precedentă, cu aceeaşi echipă: traducerea în limba engleză a poesiilor este girată de autoarea Introducerii, lector univ. dr. Clementina Mihăilescu, coordonatoarea grupelor de masterat în traductologie de la Facultatea de Arte şi Litere a Universităţii „Lucian Blaga”; tehnoredactor – Anca Apetroae, soţia poetului; coperta realizată de fiul prof. Daniel Apetroae. Splendid autoportret moral şi social pentru un poet cap de familie: volumul întreg este dedicat de autor soaţei sale, la 40 de ani de căsătorie, şi celor patru urmaşi.
Din cele 28 de poesii diafane, dublate în volum de corolarul lor englez, din atmosfera de calm neoparnasian şi străveche înţelepciune a visătoriei în mijlocul agitaţiei oamenilor, admonestaţi de poet cu tandreţea iubirii de semeni şi grijă pentru viitorime, desprindem câteva exemple pentru atmosfera cu care cea mai recentă carte de versuri a dlui. Gheorghe Apetroae îşi învăluie lectorii: „La tine, verdele în care zaci,/ parcă-i stropit cu sânziene;/ e spânzurat prin pomi şi vii:/ un tainic joc de raze-n gene...” (SÂNZIENE); „Cei cunoscuţi, în dreptul de laudă,/ lăsaţi-vă prezentul pentru început/ şi luaţi de model neînceputul;/ întoarcerea-i pedepsită pe rug...// Şi ca vulturii, zburând după glorie/ printre corbii atei, agramaţi,/ zările în care înoată misterele,/ ţineţi-le, sunt ale voastre, nu le-aruncaţi...// iar fluvii de umbre, pe stele-n petreceri/ ce curg pe albastre întinderi,/ ca erele apuse, cu iz de păcat,/ treceţi-le în partea cea dreaptă!...// cu lumina voastră le înveşmântaţi!...” (JUDECATA DREAPTĂ). Originea moldoveană a poetului, scrie în Introducere, transpare „în reflexele sale culturale, în discreta aplecare spre izvoarele românismului”: „Limba şi neamul,/ marea şi cerul –/ stau mărturii de safire/ Poporului român, Erou!” (MĂRTURII).
Carmen Negulei reapare în faţa concitadinilor sibieni, în cronica literară intitulată: Gnozisul axiologic al studiilor eminesciene «Archaeus» şi «anamneza în Sărmanul Dionis» elaborate de Carmen Negulei, publicată cu ceva vreme în urmă de Gh. Apetroae în revista de cultură „Interferenţe”, editată de primăria municipiului Fălticeni.
Sibiu-pe-Cibin,
19 Răpciune 2009,
mihai posada
Dle Posada,
chiar va plac versurile citate? nu vi se pare ca ultimul alineat are o logica tare sucita?
un cititor in 27.09.2009 10:53
putinatatea simtirii cititorului determina, acestuia nereceptarea de principii axiologice şi de forme existentiale , iar logica îi transpare torsionata ... 10.10.2009
un cititor in 09.10.2009 23:33
Domnule Apetroae,...profit de interacţiunea cu articolul din Tribuna pentru a afirma profunda admiraţie pentru urcuşul Dvoastră în viaţă, şi pentru performanţele Dvoastră, în varii domenii, ce par , diametral opuse: ştiinţe exacte, unde dovediţi competenţă şi eficienţă şi o altă latură a structurii Dvoastră, sunt valenţele spre artă nşi cultură.
Vă admir, pentru inspiraţia şi creaţia unor valoroase opere literare, ce vor dăinui şi prin care rămâneţi mereu viu, o zestre de suflet, dăruită urmaşilor...
Vă admir , pentru rolul greu, de părinte a patru copii, pe care i–aţi format, educat, realizat!
Sunteţi o familie de intelectuali , distinşi, rafinaţi!
Pentru toate acestea, vă preţuiesc şi vă doresc viaţă lungă şi sănătate Dvoastră şi familiei dvoastră
Dr. Frum
un cititor: Dr. Frum Rusanda Voichiţa, medic primar pediatru şi homeopat,Sibiu in 11.11.2009 22:10
Stimate Domnule inginer dr. Gheorghe Apetroae
Vă mulţumesc, cu recunoştinţă, pentru antologia poetică " Dimineaţa serii/ The Moring of the Evening...
Am citit–o şi recitit–o cu multă atenţie şi plăcere!
Vă mărturisesc , sincer, că versurile Dvs. mi–au înobilat sufletul! Ştiţi scoate, cu măiestrie cuvintele din starea lor şi le aduceţi în starea de graţie, îmbelşugându–ne inimile şi sufletele.
Arta Dvs. de a face cuvântul să sune cu mari vibraţii face ca cititorul să aibă trăiri sufleteşti care pun forţele interioare într–o nemaiîntâlnită mişcare ! Am prezentat versurile dvs. în cercul de lectură al ASTREI şi o să vă redau separat, dintre aprecieri, pe cele ale profesoarei de literatura română, doctor Laura Sârbu Gherghel.
Vă mărturisesc că ne–a impresionat puterea de sinteză ce vă caracterizează, o putere în perpetuă slujire a cuvântului.
Vă felicităm călduros, Dumnezeu să vă hărăzească ani mulţi, zile senine, rodnice , să puteţi scrie în continuare asemenea versuri pentru înnobilarea sufletelor noastre!..
Cu toate omagiile, prof. Ana Năfrăniţă
Prof. Ana Năfrăniţă, preşedinta Secţiei de Umanizare a ASTREI, Sibiu in 14.11.2009 02:10
Poetul Gheorghe Apetroae în volumul de versuri" Dimineaţa serii, The Morning of the Evening" sintetizează surprinzător de multe vieţi ale Eului liric,muncite serios şi plătite cinstit în practica lui de demiurg al lumilor care, astăzi, s–au rupt între ele: ştiinţa, tehnica,culturologia,estetica,folclorul, copilăria în ciclurile vieţii, toate acestea în meditaţia unui filosof care îi duce înnainte pe Luminatorii neamului nostru românesc...
Prof. Laura Sîrbu Gherghel, Sibiu in 14.11.2009 03:25
... Îl văd pe poetul Gheorghe Apetroae ca pe un dascăl, tipul de om enciclopedic, aşa cum i–am avut în generaţia noastră, care ne ia de mână pe noi, cititorii şi ne iniţiază în tainele Creaţiei universale. Într–o limbă din cristale, ca ecuaţiile ştiinţelor, ne transmite fiorul de a celebra Universul, reunindu–ne sfinţiţi iar , din tot ce a făcut secolul din noi. Este Poetul cu noi! ...Dă un dar de aur tezaur celorlalte limbi şi sunt fericită că a fost ajutat de o echipă desăvârşită pentru ca să reuşească. Mă refer la traducător, universitarul doctor Clementina Mihăilescu, la recenzorul cărţii, conf. univ. dr. Anca Sârghie , membă a Uniunii Sriitorilor din România şi la editura ADE PRINT.
Mulţumindu–i pentru cartea sa, miracol ce deschide porţi, pentru noi, blocate, îmi permit să–l invit în cercul literal al ASTREI... şi să–i oferim diploma noastră " România de Aur",oricând va binevoi să vină!.. Materialul este public şi îl deţine Secţia de Umanizare a ASTREI– preşedinte: prof. Ana Năfrăniţă
Profesor ANA NĂFRĂNIŢĂ, preşedinta Secţiunii de Umanizare ASTRA, Sibiu in 14.11.2009 03:46
Gheorghe Apetroae– "Spirally Curved Images"
Gheorghe Apetroae, a complex personality with a master s degree in engineering, has transcended the disappointing objective reality without isolating himself from it. He has approached both poetry and journalism being permanently preoccupied with book launchings, literary circle meetings and other literary manifestations. Such preoccupations reflect a harmonious dovetailing between his lyrical and contentious attitude...
Such poems reveal us the fact that Gheorghe Apetroae has carefully selected his topics and words which are capable to produce a strong echo, a special sonority meant to suggest an atmosfhere full of significance. His poetry expresses his existential visions, characterized by purity and profoundness...
C.M.
M. C. M. - in 14.11.2009 22:07
ASTRA, Eveniment editorial:
...de semnalat caietul bilingv(română /engleză) de versuri" Dimineaţa serii"–The Morning of the Evening" (Sibiu–Hermannstadt, editura "Ade Print"...semnat de Gheorghe Apetroae şi prefaţat de colaboratoarea noastră conf.univ. dr. Anca Sârghie de la Universitatea " Lucian Blaga" din Sibiu. ..reţin de la d–l Apetroae, aceste versuri, din finalul unei poezii("Gratitudine"):În gratitudine /mă aplec/ spre sânii tăi/ în mine–nrouraţi/ să sorb culorile amintirilor..."...,poetul le dedică mamei sale Ilinca.
Nicolae Stoie
Nicolae Stoie, redactor şef, Revista de cultură ASTRA, Braşov,serie nouă, nr.15(302),Anul III(XLII) in 14.11.2009 22:51
Domnule Gheorghe Apetroae,
Mă alătur invitaţiei Aniţei Năfrăniţă, corifeul nostru şi vă rog să veniţi ...să numărăm Porţile deschise de Dvs. după Seara blocărilor şi să vă gustăm Darul. Numai în poemul " De atunci", am numărat 25 matrici de universuri din care Dvs. aţi extras sau aţi obţinut starea lirică de pur har estetic, catharsis, pe care îl aveţi moştenire de la Aristotel. În Olimpul nostru , vă punem cu gustul inconfundabil de Gheorghe Apetroae în plus la "Miră–te dezmiră–te" al lui Blaga, la starea de ingenuitate metafizică a lui Arghezi ,la Plânsul apos din eter al lui Ion Barbu ş.c.l. Nu vrem să vă clasificăm şi să vă sintetizăm din hormonii altor poeţi...ci, pentru că ne–aţi revelat...Poezia, să vă mulţumim că nu ne extrageţi eul din hybrisuri ca pe o măsea nenorocită...L.S.G.
prof.dr. Laura Sârbu Gherghel in 14.11.2009 23:06
Publicat de Gheorghe Apetroae la 15:11 0 comentarii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)