RESURSELE BIOTEHNOLOGICE ŞI IMPLEMENTAREA TEHNOLOGIILOR DE INGINERIE GENETICĂ, MIJLOACE ŞI OBIECTIVE MODERNE DE REALIZARE A RENTABILITĂŢII PRODUCŢIEI VEGETALE ŞI ZOOTEHNICE
In ipoteza unor aporturi tot mai restrictive de resurse funciare, materiale şi financiare în agricultură şi solicitări sporite de produse agro-alimentare şi agro-industriale pe piaţa românească şi mondială, numai utilizarea pe o scară largă în producţia vegetală şi animală a biotehnologilor şi a tehnologiilor de inginerie genetică moderne poate soluţiona, în limitele conservării echilibrelor agroecosistemice, dezideratele unei agriculturi cu valenţe de performanţă şi competitivitate. Prin valorificarea acestor resurse se pot crea posibilităţi reale de creştere nelimitată a potenţialelor de producţie vegetal- agricole, forestiere şi zootehnice , şi aceasta în condiţiile unei menţineri şi chiar reduceri de resurse energetice convenţionale în agricultură şi silvicultură.. O stabilitate sau creştere cantitativă a recoltelor, o realizare şi depăşire a parametrilor calitativi ai acestora pot constitui o poblematică agrară de fond ce se poate soluţiona numai prin cercetări în taxonomia genetică, prin utilizarea biotehnologiilor intensive şi acţionarea ştiinţifică în imperiul variabilităţii genetice a speciilor vegetale şi animale şi aceasta în sarcina cercetării agro-silvice moderne, dar şi a compartimentelor administrativ-guvernamentale şi tehnice de producţie implicate în implementarea cercetărilor ştiinţifice din acest domeniu.
Se impune, dar , a se acţiona conceptual şi concret în cadrul agroecosistemelor, în protejarea solului şi a întregului mediu înconjurător, manipulând cu exactitate variabilitatea interrelaţională a factorilor naturali şi sociali- antropici, factori care se pot amenda şi lega strâns de tipologiile vegetale şi zootehnice create genetic ,de acele tehnologii intensive şi biotehnologii generatoare de condiţii optime de creştere şi dezvoltare a plantelor de cultură şi speciilor zootehnice, de exploatare maximă a condiţiilor de favorabilitate naturală a ecosistemelor reclamate , desigur, de exigenţele genetice ale speciilor... Dar crearea unor condiţii favorabile creşterii şi dezvoltării plantelor cultivate, după cum se ştie, inclusiv prin restructurarea optimă a destinaţiilor şi a folosinţelor funciare şi zonarea producţiei le putem realiza strategic ameliorartiv numai prin anihilarea cuantificată a deficitelor monofactoriale şi polifactoriale ecologice, biologice, economice şi social-antropice din agroecosistem. De aceea în practica noilor tehnologii intensive şi în biotehnologii, graţie extinderii cercetărilor de inginerie genetică, pe lîngă asigurarea la optim a componentelor ecologice şi social-antropice ,cercetarea ştiinţifică a creat posibilitatea utilizării cu succes , prin translocarea de gene, a liniilor transgenice la plantele de cultură şi a selecţiilor de linii transgenice la păsări şi animale de producţie. Aceşti produşi transgenici sunt obţinuţi, după cum se ştie, sub control genetic, prin realizarea de culturi de celule şi de ţesuturi “în vitro”, cu rezultate economice remarcabile. În prezent, cercetarea agricolă mondială şi, cu începuturi promiţătoare, cea românească, se află în stadiile avansate ale creierii de noi genotipuri cu însuşiri biologice superioare. Noile genotipuri sunt rezultatul translocărilor de gene, prin fuzionarea de protoplaşti sau blastomeri cu introducerea de ADN din diferite celule aparţinând unor entităţi biologice genetic calitative, de interes în obţinerea de plante şi animale cu însuşiri biologice şi productive valoroase, libere de patogeni. În praxisul biotehnologic sunt normate ştiinţific asigurarea creşterii gradientice a eficienţei economice în exploatarea acestor produşi transgenici, şi menţinerea echilibrelor bioecopedoclimatice în agroecosistemele polifuncţionale, cu influenţe pozitive asupra genovariaţiei agro-fitocenozelor şi zoocenozelor. După cum relevam anterior, se impune un control permanent asupra noilor însuşiri genetice ale genofondului transgenic. Dacă vom lua în calcul numai cazul speciilor vegetale, aplicarea neconformă a acestor biotehnologii, spre deosebire de tehnologiile convenţionale, exemplificând aici utilizarea în tehnologii a erbicidelor, dacă nu se reuşesc linii transgenice de soiuri şi hibrizi rezistenţi la substanţele active utilizate-(cazul glufosinatului de amoniu, rezolvat totuşi prin crearea liniilor rezistente Liberti), atunci , în cazul unor supradozări se produce fitotoxicitatea speciilor cultivate, urmare a blocării fotosintezei şi mecanismelor de reglaj celular cu antrenarea de modificări genetice mutagene în celulele germinale şi somatice şi de aici se poate distruge agrobioflora. Urmările pot fi diminuarea, până la minim , a producţiei.. Acelaşi aspect poate fi reiterat şi în cazul supradozării unor pesticide de tratament, a fertilizanţilor şi biostimulatorilor. Implicaţiile ecologice ale utilizării haotice a modificărilor genetice , blocarea biosintezei şi a mecanismelor de reglaj celular în procesele biochimice transgenice pot determina impacturi ecologice catastrofale şi de aceea cercetările “în vitro” şi aplicaţiile “în vivo” constituie obiectul unei cercetări ştiinţifice precis monitorizate, bazate pe cunoaşterea factorilor biogeochimici naturali, biologici, ecologici , tehnologici şi social –economici optimi şi în deficit şi aceasta pentru a putea interveni în cadrul fiecărei unităţi ecologice omogene cu aportul de factori exogeni în optim biologic şi ecologic, necesari realizării condiţiilor optime de bioproducţie. Se impune aici o cartare staţională a fitocenozelor, o organizare teritorială a bioproducţiei pe exploataţii agricole, zootehnice şi forestiere, pe culturi , asolamente şi teritorii ecologic omogene şi o evidenţă parcelară cadastrală a calităţii solurilor. Intervenţia de echilibru ecologic se realizează prin acele inputuri care pot asigura , în condiţiile unor tehnologii şi biotehnologii de performanţă un echilibru ecosistemic şi producţii agricole performante calitativ şi cantitativ. Revenind la ceea ce ne-am propus, se impune o abordare sistemică a producţiei agricole, o îmbinare modernă a sistemului proprietăţii cu cel tehnologic - managerial, delimitarea unităţilor eco-pedo-hidrologice , ameliorarea şi evaluarea economică a terenurilor, realizarea selecţiilor clonale şi implementarea tehnicilor de inginerie genetică , complementate prioritar de crearea structurilor agrare noi funcţionale, integratoare. Rolul major, îl va avea aici redimensionarea optimă a exploataţiilor agricole în complexul integrator al producţiei, procesării şi comercializării element structural-managerial ce se constituie ca factor modern de dezvoltare a producţiei agricole. De asemenea, prioritare agriculturii biotehnologice, rămân reamenajarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului, specializarea zonală a producţiei vegetale şi zootehnice, introducerea pe scară largă în procesele de producţie a tehnicilor de exploatare electronică (NAVSTAR-GPS, GLONASS, EGNOS, EGNOS- generaţia GNSS-2 ), specializarea forţei de muncă , dotarea tehnică modernă a exploataţiilor, organizarea şi managementul modern. Toţi aceşti factori de producţie, la un loc cu factorii relevaţi în primul strat al problematicii agrare ,pot asigura în optim, organicitatea sinergică funcţională a componentelor matricei ansamblului agro-silvo-zootehic complex , compatibilitatea şi competitivitatea tehnico- economică a agriculturii şi silviculturii, cu rezultate economice pozitive , performante, inestimabile pentru agricultura şi economia naţionale.
În acelaşi timp trebuie ţinut imperios seama de faptul că dacă cercetarea ştiinţifică fundamentală a obţinut şi continuă să obţină o serie de rezultate remarcabile , cu toate limitările bazei materiale din acest domeniu, aceste rezultate nu pot fi implementate cu succes în praxisul bioproducţiei , dacă nu sunt susţinute financiar de programe guvernamentale viabile, dacă nu este creată o minimă bază materială. Desigur aceste obiective strategice agro-silvice se pot atinge numai prin politicile statului de sprijinire şi subvenţionare a agriculturii şi prin forme organizatorice convenabile , condiţii de implementare cu succes a tehnologiilor intensive şi a biotehnologiilor, propuse ca normative pe segmnentele producţiei vegetale şi zootehnice .
Membru fondator al Corpului Agronomic Român şi vicepreşedinte al Societăţii Inginerilor Agronomi din România,
Ing. doctor GHEORGHE APETROAE
In ipoteza unor aporturi tot mai restrictive de resurse funciare, materiale şi financiare în agricultură şi solicitări sporite de produse agro-alimentare şi agro-industriale pe piaţa românească şi mondială, numai utilizarea pe o scară largă în producţia vegetală şi animală a biotehnologilor şi a tehnologiilor de inginerie genetică moderne poate soluţiona, în limitele conservării echilibrelor agroecosistemice, dezideratele unei agriculturi cu valenţe de performanţă şi competitivitate. Prin valorificarea acestor resurse se pot crea posibilităţi reale de creştere nelimitată a potenţialelor de producţie vegetal- agricole, forestiere şi zootehnice , şi aceasta în condiţiile unei menţineri şi chiar reduceri de resurse energetice convenţionale în agricultură şi silvicultură.. O stabilitate sau creştere cantitativă a recoltelor, o realizare şi depăşire a parametrilor calitativi ai acestora pot constitui o poblematică agrară de fond ce se poate soluţiona numai prin cercetări în taxonomia genetică, prin utilizarea biotehnologiilor intensive şi acţionarea ştiinţifică în imperiul variabilităţii genetice a speciilor vegetale şi animale şi aceasta în sarcina cercetării agro-silvice moderne, dar şi a compartimentelor administrativ-guvernamentale şi tehnice de producţie implicate în implementarea cercetărilor ştiinţifice din acest domeniu.
Se impune, dar , a se acţiona conceptual şi concret în cadrul agroecosistemelor, în protejarea solului şi a întregului mediu înconjurător, manipulând cu exactitate variabilitatea interrelaţională a factorilor naturali şi sociali- antropici, factori care se pot amenda şi lega strâns de tipologiile vegetale şi zootehnice create genetic ,de acele tehnologii intensive şi biotehnologii generatoare de condiţii optime de creştere şi dezvoltare a plantelor de cultură şi speciilor zootehnice, de exploatare maximă a condiţiilor de favorabilitate naturală a ecosistemelor reclamate , desigur, de exigenţele genetice ale speciilor... Dar crearea unor condiţii favorabile creşterii şi dezvoltării plantelor cultivate, după cum se ştie, inclusiv prin restructurarea optimă a destinaţiilor şi a folosinţelor funciare şi zonarea producţiei le putem realiza strategic ameliorartiv numai prin anihilarea cuantificată a deficitelor monofactoriale şi polifactoriale ecologice, biologice, economice şi social-antropice din agroecosistem. De aceea în practica noilor tehnologii intensive şi în biotehnologii, graţie extinderii cercetărilor de inginerie genetică, pe lîngă asigurarea la optim a componentelor ecologice şi social-antropice ,cercetarea ştiinţifică a creat posibilitatea utilizării cu succes , prin translocarea de gene, a liniilor transgenice la plantele de cultură şi a selecţiilor de linii transgenice la păsări şi animale de producţie. Aceşti produşi transgenici sunt obţinuţi, după cum se ştie, sub control genetic, prin realizarea de culturi de celule şi de ţesuturi “în vitro”, cu rezultate economice remarcabile. În prezent, cercetarea agricolă mondială şi, cu începuturi promiţătoare, cea românească, se află în stadiile avansate ale creierii de noi genotipuri cu însuşiri biologice superioare. Noile genotipuri sunt rezultatul translocărilor de gene, prin fuzionarea de protoplaşti sau blastomeri cu introducerea de ADN din diferite celule aparţinând unor entităţi biologice genetic calitative, de interes în obţinerea de plante şi animale cu însuşiri biologice şi productive valoroase, libere de patogeni. În praxisul biotehnologic sunt normate ştiinţific asigurarea creşterii gradientice a eficienţei economice în exploatarea acestor produşi transgenici, şi menţinerea echilibrelor bioecopedoclimatice în agroecosistemele polifuncţionale, cu influenţe pozitive asupra genovariaţiei agro-fitocenozelor şi zoocenozelor. După cum relevam anterior, se impune un control permanent asupra noilor însuşiri genetice ale genofondului transgenic. Dacă vom lua în calcul numai cazul speciilor vegetale, aplicarea neconformă a acestor biotehnologii, spre deosebire de tehnologiile convenţionale, exemplificând aici utilizarea în tehnologii a erbicidelor, dacă nu se reuşesc linii transgenice de soiuri şi hibrizi rezistenţi la substanţele active utilizate-(cazul glufosinatului de amoniu, rezolvat totuşi prin crearea liniilor rezistente Liberti), atunci , în cazul unor supradozări se produce fitotoxicitatea speciilor cultivate, urmare a blocării fotosintezei şi mecanismelor de reglaj celular cu antrenarea de modificări genetice mutagene în celulele germinale şi somatice şi de aici se poate distruge agrobioflora. Urmările pot fi diminuarea, până la minim , a producţiei.. Acelaşi aspect poate fi reiterat şi în cazul supradozării unor pesticide de tratament, a fertilizanţilor şi biostimulatorilor. Implicaţiile ecologice ale utilizării haotice a modificărilor genetice , blocarea biosintezei şi a mecanismelor de reglaj celular în procesele biochimice transgenice pot determina impacturi ecologice catastrofale şi de aceea cercetările “în vitro” şi aplicaţiile “în vivo” constituie obiectul unei cercetări ştiinţifice precis monitorizate, bazate pe cunoaşterea factorilor biogeochimici naturali, biologici, ecologici , tehnologici şi social –economici optimi şi în deficit şi aceasta pentru a putea interveni în cadrul fiecărei unităţi ecologice omogene cu aportul de factori exogeni în optim biologic şi ecologic, necesari realizării condiţiilor optime de bioproducţie. Se impune aici o cartare staţională a fitocenozelor, o organizare teritorială a bioproducţiei pe exploataţii agricole, zootehnice şi forestiere, pe culturi , asolamente şi teritorii ecologic omogene şi o evidenţă parcelară cadastrală a calităţii solurilor. Intervenţia de echilibru ecologic se realizează prin acele inputuri care pot asigura , în condiţiile unor tehnologii şi biotehnologii de performanţă un echilibru ecosistemic şi producţii agricole performante calitativ şi cantitativ. Revenind la ceea ce ne-am propus, se impune o abordare sistemică a producţiei agricole, o îmbinare modernă a sistemului proprietăţii cu cel tehnologic - managerial, delimitarea unităţilor eco-pedo-hidrologice , ameliorarea şi evaluarea economică a terenurilor, realizarea selecţiilor clonale şi implementarea tehnicilor de inginerie genetică , complementate prioritar de crearea structurilor agrare noi funcţionale, integratoare. Rolul major, îl va avea aici redimensionarea optimă a exploataţiilor agricole în complexul integrator al producţiei, procesării şi comercializării element structural-managerial ce se constituie ca factor modern de dezvoltare a producţiei agricole. De asemenea, prioritare agriculturii biotehnologice, rămân reamenajarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii, desecări şi combaterea eroziunii solului, specializarea zonală a producţiei vegetale şi zootehnice, introducerea pe scară largă în procesele de producţie a tehnicilor de exploatare electronică (NAVSTAR-GPS, GLONASS, EGNOS, EGNOS- generaţia GNSS-2 ), specializarea forţei de muncă , dotarea tehnică modernă a exploataţiilor, organizarea şi managementul modern. Toţi aceşti factori de producţie, la un loc cu factorii relevaţi în primul strat al problematicii agrare ,pot asigura în optim, organicitatea sinergică funcţională a componentelor matricei ansamblului agro-silvo-zootehic complex , compatibilitatea şi competitivitatea tehnico- economică a agriculturii şi silviculturii, cu rezultate economice pozitive , performante, inestimabile pentru agricultura şi economia naţionale.
În acelaşi timp trebuie ţinut imperios seama de faptul că dacă cercetarea ştiinţifică fundamentală a obţinut şi continuă să obţină o serie de rezultate remarcabile , cu toate limitările bazei materiale din acest domeniu, aceste rezultate nu pot fi implementate cu succes în praxisul bioproducţiei , dacă nu sunt susţinute financiar de programe guvernamentale viabile, dacă nu este creată o minimă bază materială. Desigur aceste obiective strategice agro-silvice se pot atinge numai prin politicile statului de sprijinire şi subvenţionare a agriculturii şi prin forme organizatorice convenabile , condiţii de implementare cu succes a tehnologiilor intensive şi a biotehnologiilor, propuse ca normative pe segmnentele producţiei vegetale şi zootehnice .
Membru fondator al Corpului Agronomic Român şi vicepreşedinte al Societăţii Inginerilor Agronomi din România,
Ing. doctor GHEORGHE APETROAE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu