LITERATURĂ ESEISTICĂ --- Gheorghe Apetroae- Sibiu, Exegeze, - Eseul :„Despre Elena Chiriac şi poemul intitulat „ ÎMPREUNĂ „ , din volumul „Tipologia energiilor culturale”---
----Eticheta titlu de poem ”ÎMPREUNĂ” relevă în peisajul parnasian trunchiurile a doi copaci , parcă cuprinşi de dorinţa unei apropieri eterne şi înflorirea lor narcisică, mereu aşteptată, un cadru în care poeta Elena Chiriac îşi exprimă tendinţa holistică a existenţei de trecere permanentă din binomul cotidian existenţial în sistemul celest al iubirii.---Acestui sistem, poeta îi încearcă mereu construcţia, în exerciţiile creaţiei sale, binom nerealizat, definind, astfel, tipul de condiţie existenţială solitară. --- Se relevă acest aspect şi prin prezenţa comună şi permanentă, dar antinomică a abundenţei unei lumini glaciale proprii şi a teluricului-partener , şi aceasta, încă din primul vers al poemului: “ ştii , cerul pământului meu şi umbra mea locuită”.--- Este acest principiu antinomic un arhetip ontologic, al temporalităţii pozitive, înspre depăşirea trecerii. ---Stările de existenţă în devenire ale unei persoane mereu determinată de încadrarea topologică în sistemul metafizic apolinic-teluric, raportată la un referenţial material şi spiritual de la care culisează şi lucrează în permanenţa spirituală , cu reveniri la stări de angoasă ce pot fi cuantificate, de asemenea, dual , atât în partenerul mereu dorit implicat, cât şi în solitudinea sa spiritual-angelică, sunt bine-cuvântate de poetă în versuri, precum: //“ se anunţă zăpezi fără margini şi vine o iarnă grăbită./mi-e frică, mi-e frig, mi-e totuna, mi-aşa cum mi-a fost mai demult…/sunt vrerascuri s-aprindem o lume şi mai ales un trecut./ …:tu, cerul pământului meu “ .//--- Existenţa glacială, urmărită natural de apocaliptic , a unei ierni eterne, poate fi curmată numai prin activarea sufletului celuilalt, chemându-şi partenerul, în Totul şi în unicitatea Sa, la un act de erotism, de principiu spiritual, pe care poeta ştie să-l pregătească cu mult farmec şi grijă, în unirea angelismului apolinic cu seninătatea cosmică apofantică a partenerului său: ” adu-ţi fărâma de suflet ce-o ţii la păstrare de-un timp,/aduc eu o pătură nouă, primită pe-un înger la schimb./ şi nu uita , dintre toate, să vii cu o senină privire,/căpruie, albastră, verzuie şi iarna s-o scoatem din fire!/”---Acest act ,al unificării , mereu dorit şi pregătit de poetă a avea loc între cele două principii universale metafizice antinomice de tipul material – nous reverberează, chiar şi imaginar,în existenţialul său, îl versifică cu atâta tandreţe şi îi conferă o factură luciferică , încât îi poate echilibra balanţa existentului său şi îi poate învinge facil anxietatea solitudinii…Gheorghe Apetroae-Sibiu
----Eticheta titlu de poem ”ÎMPREUNĂ” relevă în peisajul parnasian trunchiurile a doi copaci , parcă cuprinşi de dorinţa unei apropieri eterne şi înflorirea lor narcisică, mereu aşteptată, un cadru în care poeta Elena Chiriac îşi exprimă tendinţa holistică a existenţei de trecere permanentă din binomul cotidian existenţial în sistemul celest al iubirii.---Acestui sistem, poeta îi încearcă mereu construcţia, în exerciţiile creaţiei sale, binom nerealizat, definind, astfel, tipul de condiţie existenţială solitară. --- Se relevă acest aspect şi prin prezenţa comună şi permanentă, dar antinomică a abundenţei unei lumini glaciale proprii şi a teluricului-partener , şi aceasta, încă din primul vers al poemului: “ ştii , cerul pământului meu şi umbra mea locuită”.--- Este acest principiu antinomic un arhetip ontologic, al temporalităţii pozitive, înspre depăşirea trecerii. ---Stările de existenţă în devenire ale unei persoane mereu determinată de încadrarea topologică în sistemul metafizic apolinic-teluric, raportată la un referenţial material şi spiritual de la care culisează şi lucrează în permanenţa spirituală , cu reveniri la stări de angoasă ce pot fi cuantificate, de asemenea, dual , atât în partenerul mereu dorit implicat, cât şi în solitudinea sa spiritual-angelică, sunt bine-cuvântate de poetă în versuri, precum: //“ se anunţă zăpezi fără margini şi vine o iarnă grăbită./mi-e frică, mi-e frig, mi-e totuna, mi-aşa cum mi-a fost mai demult…/sunt vrerascuri s-aprindem o lume şi mai ales un trecut./ …:tu, cerul pământului meu “ .//--- Existenţa glacială, urmărită natural de apocaliptic , a unei ierni eterne, poate fi curmată numai prin activarea sufletului celuilalt, chemându-şi partenerul, în Totul şi în unicitatea Sa, la un act de erotism, de principiu spiritual, pe care poeta ştie să-l pregătească cu mult farmec şi grijă, în unirea angelismului apolinic cu seninătatea cosmică apofantică a partenerului său: ” adu-ţi fărâma de suflet ce-o ţii la păstrare de-un timp,/aduc eu o pătură nouă, primită pe-un înger la schimb./ şi nu uita , dintre toate, să vii cu o senină privire,/căpruie, albastră, verzuie şi iarna s-o scoatem din fire!/”---Acest act ,al unificării , mereu dorit şi pregătit de poetă a avea loc între cele două principii universale metafizice antinomice de tipul material – nous reverberează, chiar şi imaginar,în existenţialul său, îl versifică cu atâta tandreţe şi îi conferă o factură luciferică , încât îi poate echilibra balanţa existentului său şi îi poate învinge facil anxietatea solitudinii…Gheorghe Apetroae-Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu