–Despre poemul Elenei Chiriac , „ ÎMPREUNĂ „ ,
din volumul „Tipologia energiilor culturale”---
----Eticheta titlu de poem ”ÎMPREUNĂ” relevă, în peisajul parnasianic, creat de poetă , trunchiurile drepte ale celor doi arbori , parcă cuprinşi de dorinţa unei apropieri eterne şi de mariajul înflorii narcisice, mereu aşteptată, împreună, un cadru de destin în care poeta Elena Chiriac îşi exprimă tendinţele holistice ale unei existenţe de trecere permanentă din binomul cotidian existenţial în sistemul armonic al iubirii eterne, celeste. ---Acestui sistem, poeta îi încearcă mereu construcţia, în exerciţiile creaţiei sale, un binom dorit dar nerealizat,încă, definind, astfel, tipul detașat de condiţie existenţială solitară. --- Se relevă acest aspect şi prin prezenţa comună şi permanentă, dar antinomică a abundenţei unei lumini glaciale proprii şi a teluricului - partener , şi aceasta, încă din primul vers al poemului: “ ştii , cerul pământului meu şi umbra mea locuită”.--- Este acest principiu antinomic un arhetip ontologic, al temporalităţii pozitive, al dialectizării existenței, prin spiritualizare, înspre depăşirea trecerii, spre sacralizarea eternității universalului . --- Stările de existenţă în devenire ale unei ființe atât de sensibile sunt determinate de încadrarea topologică a eului în sistemul metafizic apolinic-teluric, raportat la un referenţial material şi spiritual de la care culisează şi lucrează în permanenţa spirituală , cu reveniri la stările de angoasă ce pot fi cuantificate, de asemenea, dual , atât în partenerul mereu dorit implicat, cât şi în solitudinea sa spiritual- angelică. Sunt stări gnoze intuite și bine-cuvântate de poetă în versuri, precum: //“ se anunţă zăpezi fără margini şi vine o iarnă grăbită./mi-e frică, mi-e frig, mi-e totuna, mi-aşa cum mi-a fost mai demult…sau acele incandescențe de neliniști , răbufnind vulcanic în rostiri versificate: /sunt vrerascuri s-aprindem o lume şi mai ales un trecut./ …:tu, cerul pământului meu “ (frumos spus, aluzii la tantricul lui Eliade din Maitreyi) --- - Iată cum unei existenţe, pe calea desăvârșirii trăirilor înalte, glacialul apocaliptic al unei ierni eterne, îi poate fi curmat prin activarea sufletului celuilalt, chemându-şi partenerul în ființa și în fireaTotului, în frumusețea divinității şi în unicitatea Sa, la un act de erotism providențial ,condus de un principiu spiritual transcendental edenic. Acest eveniment mult așteptat, poeta ştie să-l pregătească cu mult farmec şi grijă, prin unirea angelismului său apolinic cu seninătatea cosmică apofantică a partenerului său, în siguranța săvârșirii: ” adu-ţi fărâma de suflet ce-o ţii la păstrare de - un timp,/aduc eu o pătură nouă, primită pe-un înger la schimb./ şi nu uita , dintre toate, să vii cu o senină privire,/ căpruie, albastră, verzuie şi iarna s- o scoatem din fire!/”---Acest act , al unificării , de contopire manifestă somatică a trupurilor în cromele de lumină ale sufletelor, mereu dorită, o stare benefică pregătită de poetă a avea loc, aici, în cuvânt, între cele două principii universale metafizice antinomice de tipul material – nous, reverberează în adâncimea trăirilor, chiar şi imaginar.../ Existenţialul său, pe care îl versifică cu atâta tandreţe şi căruia îi conferă stilistic și ideatic o factură luciferică , îi poate echilibra balanţa ființării armonice şi îi poate învinge facil anxietatea solitudinii…Gheorghe Apetroae-Sibiu
din volumul „Tipologia energiilor culturale”---
----Eticheta titlu de poem ”ÎMPREUNĂ” relevă, în peisajul parnasianic, creat de poetă , trunchiurile drepte ale celor doi arbori , parcă cuprinşi de dorinţa unei apropieri eterne şi de mariajul înflorii narcisice, mereu aşteptată, împreună, un cadru de destin în care poeta Elena Chiriac îşi exprimă tendinţele holistice ale unei existenţe de trecere permanentă din binomul cotidian existenţial în sistemul armonic al iubirii eterne, celeste. ---Acestui sistem, poeta îi încearcă mereu construcţia, în exerciţiile creaţiei sale, un binom dorit dar nerealizat,încă, definind, astfel, tipul detașat de condiţie existenţială solitară. --- Se relevă acest aspect şi prin prezenţa comună şi permanentă, dar antinomică a abundenţei unei lumini glaciale proprii şi a teluricului - partener , şi aceasta, încă din primul vers al poemului: “ ştii , cerul pământului meu şi umbra mea locuită”.--- Este acest principiu antinomic un arhetip ontologic, al temporalităţii pozitive, al dialectizării existenței, prin spiritualizare, înspre depăşirea trecerii, spre sacralizarea eternității universalului . --- Stările de existenţă în devenire ale unei ființe atât de sensibile sunt determinate de încadrarea topologică a eului în sistemul metafizic apolinic-teluric, raportat la un referenţial material şi spiritual de la care culisează şi lucrează în permanenţa spirituală , cu reveniri la stările de angoasă ce pot fi cuantificate, de asemenea, dual , atât în partenerul mereu dorit implicat, cât şi în solitudinea sa spiritual- angelică. Sunt stări gnoze intuite și bine-cuvântate de poetă în versuri, precum: //“ se anunţă zăpezi fără margini şi vine o iarnă grăbită./mi-e frică, mi-e frig, mi-e totuna, mi-aşa cum mi-a fost mai demult…sau acele incandescențe de neliniști , răbufnind vulcanic în rostiri versificate: /sunt vrerascuri s-aprindem o lume şi mai ales un trecut./ …:tu, cerul pământului meu “ (frumos spus, aluzii la tantricul lui Eliade din Maitreyi) --- - Iată cum unei existenţe, pe calea desăvârșirii trăirilor înalte, glacialul apocaliptic al unei ierni eterne, îi poate fi curmat prin activarea sufletului celuilalt, chemându-şi partenerul în ființa și în fireaTotului, în frumusețea divinității şi în unicitatea Sa, la un act de erotism providențial ,condus de un principiu spiritual transcendental edenic. Acest eveniment mult așteptat, poeta ştie să-l pregătească cu mult farmec şi grijă, prin unirea angelismului său apolinic cu seninătatea cosmică apofantică a partenerului său, în siguranța săvârșirii: ” adu-ţi fărâma de suflet ce-o ţii la păstrare de - un timp,/aduc eu o pătură nouă, primită pe-un înger la schimb./ şi nu uita , dintre toate, să vii cu o senină privire,/ căpruie, albastră, verzuie şi iarna s- o scoatem din fire!/”---Acest act , al unificării , de contopire manifestă somatică a trupurilor în cromele de lumină ale sufletelor, mereu dorită, o stare benefică pregătită de poetă a avea loc, aici, în cuvânt, între cele două principii universale metafizice antinomice de tipul material – nous, reverberează în adâncimea trăirilor, chiar şi imaginar.../ Existenţialul său, pe care îl versifică cu atâta tandreţe şi căruia îi conferă stilistic și ideatic o factură luciferică , îi poate echilibra balanţa ființării armonice şi îi poate învinge facil anxietatea solitudinii…Gheorghe Apetroae-Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu