DORINŢĂ
Atât ţi-ai dorit, Casandră,
din seducătorul tău Fiind:
- Jumătatea citrină şi andaluză-
lumină siderală- femeie
cu chip de clepsidră-,
curgând veneric prisos,
rostogolit pe pleoapele clipei,
pe vrerea –ţi , travee de infinit…
-Profetic, cerul îţi şiruie
din al toamnei granat potir,
ne-începutul ciobit, pe irişii lui…
- Să-ţi cauţi din oricând ,oricât
tot altul, bărbatul, Fiindul,
de vrerea lui- vrerile tale
purtat în buiecii şi chinuit…
-Muritorului, despre iubire
să-i vorbeşti cu cu-vântul,
despre bucuria revederii
cerului gri, în mult seninul
ce din copilărie l-a robit…
- Să-i zâmbeşti , jumătăţii
odrăslite din jumătatea lui,
freamătând nesfiit, în surâs,
prin făptura primăverilor tale…
-Vântul întors încălzeşte
cu-vântul rece al trecerii
celui ce calcă apăsat treptele
locului din gândul tău, singur…
Îşi coboară trecutul la sufletul
zăpezilor tale aduse din munţi
pe un pelagic răcoros
nisip , al mulţimilor în cânt
cu glas de rece regală lumină …
Ofelie, îi eşti, şi-i pluteşti văl
albastru pe râul din Munţii Venerei…
Însăşi, stelele, flebeţe aprinse
clocotesc frenetic de iubirea lui …
-Casandră înţeleaptă, tu,
din inima-ţi, fioru-i sincer,
în bătătura timpului scurs
îi înfloreşti lui, din jumătăţi,
albi lilieci pe ultimul drum…
crinii zărilor tale albastre,în rest…
Din arcadele tidvei ce i-ai descoperit-o,
pe poldul părăsit în noul grind,
a răsărit şi inflorit, cerului tău,
Ne-începutul, profet al altui Fiind….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu