literatura, împreună cu hamlet, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

 III . ÎMPREUNĂ CU HAMLET

Se iubesc şi acum  columbii

la  Suseni ,cristici şi mai liberi,

din  turla  cerului  pogorâţi

peste cunoaştere,hrămuind,

în duh , angelici în instinct…

şi tot aici se dau în spectacol,

femeile cuprinse de plăceri,

dornice de iubiri enigmatice

stinse în  făţarnice  mântuiri

prin pocăinţă, de prihăniri,

după aceleaşi  lungi postiri !..

 În  neodihna slujbelor  pure ,

Tu, lui Schopenhauer, obosit,

îi cânţi , la festinul  „onton”

cu harpa  unei voinţe cereşti,

iar lui  Shakespeare, un gelos,

păzind  împreună cu Hamlet

pe Ofelia, cum  pe Euridice,

şarpele, sortind-o să  piară

în veşnicie să nu-i  dispară,

îi cântă orfic „ Fur Elise,” Beethoven…

Dincolo de ceruri , şi-o poartă

lumină pe umeri, istovit, Orfeu…

o pierde , în risipire, nisip

pelagic,  o  scoică -ntre îngeri…

sfânta-i avere nupţială, trezită

stana de piatră , Luna  pe cer…

pe braţe, trecând-o, iubind-o-

ca un cântec  de mărturisiri,

neştiind de unde vine, Hamlet

şi el vine, împreună cu sufletul ei,

fire pură pierdută, în păcătuiri-

vântul,în el, vuind în talazuri,

până  dincolo de  Acheron…

literatura, potriviri, gheorghe apetroae sibiu

IV.   SONATA  AŞTRILOR

6.III.  POTRIVIRI ,

Din TOTUL , cercul de simţire 

l- arunci în mijlocul  vâltorii-

 prea-femininul  în  „metesis”…

Pe cercul vid , cadenţa  ţii

cu  paşi  magnetici  printre astre-

 sălbatic ritm de vieţi stelare…

…

E cerul în măcel, învins

de tine, fulger între gene:

calzi irişi, de sub crise pleoape…

să îi  admiri cercul  albastru ,

alb voal …  cuvântul i-l întinzi

…si-ţi  graviteză-n   jur  eternul!….

Tu,  strălucindu - i  regăsirea

 pe cercul  vrerii, în descântec,

o Tot  hrăneşti cu  nemurirea …

Ca s-o atragi , îi pregăteşti

pe căi lactee de-ntâlnire,

un cer  de maci şi Luna plină :

- Hai! lasă-ţi urma ,Ei, o  rană

pe buzele-ţi etern frământ:

atingeri de al său cu-vânt,

adânci nelinişti să-ţi  sporească

în jumătatea- ţi  cer, zidind

şi vindecarea  ta , prin cântec…:

literatura, despre trecere, gheorghe apetroae sibiu

III.  ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       

5. III.    DESPRE  TRECERE

Între albastrul şi  smaraldul mării,

dusă de valuri, îi cânta Lui,

Sirena, ademenindu-l,

a o urma,fără a-l umili, spre templul

 înalt al înspumatelor  valuri:

apele mării tulburate

de  tăcerea lui…

şi nu-i  scotea  firii lui misterul,

ea, bolta  trecătoare

prin intergalacticul tunel:

străpuns de furtuni astrale

prin  fruntea infinitului…

cu privirile-i sfinte de încredere

de  sub înalte, înzăpezite arcade,

 în risipiri, ea presără  cu-vinte

slobode  gânduri , alese umbre

purtate de  imensele-I gene

căzute de sub pleoape bătrâne

pe genele răsăritului ,

înrourând carnalic siderala  trecere,

absenţi, mai aproape…

În Ea, cerul îşi plimba  în desmăţ

 norii de corindon şi travertin,

stropind cu  imensul turcoaz  ochii  Ei 

albaştri de cuvinte,

o  flacără , o lumină undeva

în imensul simţirilor  se mistuie

în expiraţie şi risipă de întreg….

Înţelegeau şi asta…Cu cât, ocolind

nemărginirea,mai adâncă

 uitarea  albastră  creştea, înverzindu-i,

mai singuri,împreună…

Se extindea trecutul, prezentul

şi nemurirea  unui singur glas

în tremurul  Lor, când  Ea,

fără Ea, era  Euridice, era şi  Orfeu,

iar Lui , cu un duh răscolitor

de armonii în cuvinte, îi cânta Treimea…

timpul  nu  le   ajungea –

poetic   for    ever…în  Totul,

Ei , rămânând  ,  unul -  altuia, 

adânci,  întregi  şi liberi

în viscoliri,în simţiri ,în mângâieri, între îngeri…

literatura, amor aluv, gheorghe apetroae sibiu

GHEORGHE  APETROAE -   ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       

AMOR  ALUV

De ne-nceput, dezlegi mistere,

prin crini, o viaţă-n lacrimi curgi,

smulgi florii albe  alchimia

cu mâna pe clavir şi-o mângâi,

cerşind  sinei  nemărginirea!...

De prevestiri, un scos din fire,

te  plimbi pe-alei , în şerpuiri

şi-i  dăruieşti irişi, cu-vinte

la ne-nceput, balsam de crini,

eşti paznic vieţii  dure, înger…

Te dăruieşti, simţ şi-n  culori

de astre: un buchet  de  roze-

un cer  citrin , de trandafiri-

carnalic nimb pe  fruntea  ninsă -

eşti  muzei , restul  în  destin …

Crezi în  regină-ţi şi- o-ntreţii

cântându-i sonul despărţirii…

revii  în zbor  din adâncime ,

te-ngâni  cu valuri  inegale,

eşti plin de rost  şi-mpătimiri…

Legile-ţi faci, le  treci prin  tine:

trecut , prezent  şi ne-nceput…

te porţi hedonic, iar prinţesei,

să o distrezi, cânţi de nebun,

i –oferi  plăcerile –mprejur…

Orfeu  al razei, zbori în cântec

cu harul  ce i-l sorbi  luminii…

Eşti tu, cum ea, vânt de-nflorire 

şi-un  duh  de umbre-n  răscoliri -

amor  aluv , în  hăul  porfiriu…

literatura, dorinţă, gheorghe apetroae sibiu, zboruri în abis

DORINŢĂ

Atât ţi-ai dorit, Casandră,

din seducătorul tău Fiind:

- Jumătatea citrină şi andaluză-

lumină  siderală- femeie

cu chip de clepsidră-,

curgând  veneric prisos,

rostogolit pe pleoapele clipei,

pe vrerea –ţi , travee de infinit…

-Profetic, cerul  îţi şiruie

din al toamnei granat potir,

ne-începutul ciobit, pe irişii lui…

- Să-ţi cauţi din oricând ,oricât

tot altul, bărbatul, Fiindul,

de vrerea  lui- vrerile tale

purtat în buiecii şi chinuit…

-Muritorului, despre iubire

să-i vorbeşti cu  cu-vântul,

despre bucuria revederii

cerului gri, în mult seninul

ce din copilărie  l-a  robit…

- Să-i zâmbeşti , jumătăţii

odrăslite din jumătatea lui,

freamătând nesfiit, în surâs,

prin făptura primăverilor tale…

-Vântul întors încălzeşte

cu-vântul rece al trecerii

celui ce calcă apăsat treptele

locului din gândul tău, singur…

Îşi coboară trecutul la sufletul

zăpezilor tale aduse din  munţi

pe un pelagic  răcoros

nisip , al mulţimilor  în cânt

cu glas de rece regală lumină …

Ofelie, îi eşti, şi-i pluteşti văl

albastru pe râul din Munţii Venerei…

Însăşi, stelele, flebeţe aprinse

clocotesc frenetic de iubirea  lui …

-Casandră înţeleaptă, tu,

din inima-ţi, fioru-i sincer,

în bătătura timpului  scurs

îi  înfloreşti lui, din jumătăţi,

albi  lilieci pe ultimul drum…

crinii  zărilor tale albastre,în rest…

Din arcadele tidvei ce i-ai descoperit-o,

pe poldul părăsit în noul grind,

a răsărit şi inflorit, cerului tău,

Ne-începutul, profet al altui Fiind….